#CineMai aduce pe ecran mare „Cea mai rea fată din lume”
Full Article 2 minutes read

#CineMai aduce pe ecran mare „Cea mai rea fată din lume”

În cea de-a patra vineri a lunii mai, #CineMai aduce pe ecran mare unul dintre cele mai apreciate filme din ultimii ani — «Cea mai rea fată din lume» («The Worst Person in the World»), regie: Joachim Trier, Norvegia, 2021, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de film de la Cannes în 2021 și a fost nominalizat în două categorii (cel mai bun scenariu și cel mai bun film internațional) la Oscar un an mai târziu.

«Cea mai rea fată din lume» este un coming of age pentru cei cu vârsta între 20 și 30 de ani. Un film despre căutarea scopului în viață, relații, realizare profesională și maturizare cu superba Renate Reinsve în rolul principal.

Pe lângă organizarea proiecțiilor pe ecran mare, #CineMai continuă discuțiile despre filmele proiectate cu reprezentanții industriilor creative din Moldova. În episodul patru, designerul grafic Radion Cicic vorbește despre design, tendințe actuale, și despre cum filmul «Cea mai rea fată din lume» poate ajuta la o resetare a priorităților pe plan personal și profesional.

#CineMai se va încheia pe 31 mai cu filmul britanic «Cum să faci sex» («How to Have Sex»). Proiectul este organizat de Legur Films și susținut financiar de Centrul Național al Cinematografiei. Filmele sunt proiectate în limba originală, cu subtitrări în română, la Cineplex Loteanu (Chișinău, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 103). Biletele pot fi achiziționate de pe www.cineplex.md sau de la casa de bilete a Cineplex Loteanu. Costul biletelor la toate proiecțiile — 70 de lei.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: