Ciochină contestă sentința de condamnare. Mama lui Mihăiță: „Când am crezut că totul s-a sfârșit, o luăm de la capăt”

Avocații fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, au contestat la Curtea de Apel sentința prin care acesta a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Cererea a fost depusă pe 20 martie, la aproape o lună după pronunțarea verdictului.

Între timp, mama lui Mihăiță, adolescentul de 14 ani care și-a pierdut viața în accidentul de la Boldurești, și-a exprimat public nemulțumirea față de reluarea procesului.

„Când am crezut că totul s-a sfârșit, primesc o scrisoare în care sunt anunțată ca o luăm iarăși de la capăt. Pentru cei care mă judecă că am luptat pentru ca Ciochină să-mi dea bani, veniți să vă dau și vouă, că mie mi-a dat prea mulți. Lupt pentru fiul meu, lupt pentru inima mea care astăzi trebuia să fie absolvent, să mă bucur de succesele lui, însă din cauza unui criminal acest îngeraș de copil mă așteaptă la margine de cimitir. Dacă am greșit cu ceva, voi fi judecată doar de Dumnezeu și nu-mi pasă ce vorbesc unii pe la spatele meu. Cine are curaj, îmi poate zice totul în față. Însă, sincer, nu doresc la nimeni că să ajungă să strângă în brațe crucea copilului său, pentru că mai mare durere nu există pe acest pământ”, a scris Raisa Ciurel pe rețele.

Amintim că accidentul rutier a avut loc pe 19 februarie 2024, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. O mașină de serviciu a primăriei, la volanul căreia s-ar fi aflat Nicanor Ciochină, ar fi lovit mortal un adolescent de 14 ani. Procurorii susțin că fostul edil ar fi părăsit locul accidentului fără să anunțe autoritățile și fără să acorde ajutor victimei. Mai mult, anchetatorii afirmă că, ulterior, Ciochină ar fi încercat să inducă în eroare organele de drept, înscenând o altă coliziune, în orașul Codru din municipiul Chișinău, folosind aceeași mașină avariată și plăcuțe de înmatriculare schimbate.

Pe 27 februarie, la doi ani după accidentul tragic, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe Ciochină la 7 ani de închisoare în penitenciar de tip deschis. Asta deși procurorii au cerut 9 ani de închisoare.

Ciochină pledează nevinovat și spune că dosarul ar fi unul „politic”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: