Aureliu Ciocoi
Максим Андреев, NewsMaker

Ciocoi: „Începând cu 26 aprilie, se abrogă ora marțială în Republica Moldova”

Interdicția privind deplasarea pe timp de noapte în municipiul Chișinău și municipiul Bălți va fi ridicată, începând cu 26 aprilie. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, astăzi, 22 aprilie. 

„Începând cu 26 aprilie, se abrogă ora marțială în Republica Moldova”, a declarat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul unui briefing de presă.

Amintim că pe 1 aprilie, Comisia pentru Situații Excepționale a interzis circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei din mun. Chișinău și mun. Bălți,  în intervalul orar 23:00 – 5:00, cu unele excepții.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: