Wikipedia

Circul din Chișinău – inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat

Legislativul a adoptat, în ședința din 19 mai, hotărârea privind atribuirea statutului de monument mai multor edificii cultural-istorice. Documentul are drept scop păstrarea autenticității și punerea în valoare a bunurilor cultural-istorice în calitate de elemente ale patrimoniului cultural național.

Printre edificiile care vor fi incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat sunt clădirea Circului din Chișinău și cea a fostului sediu al Ministerului Alimentației Publice (actualmente, sediul Procuraturii Generale), clădirea cu parc a Maternității nr. 2 și schitul rupestru „Peștera lui Bechir” din municipiul Soroca.

Aceste bunuri cultural-istorice au fost evaluate ca monumente de valoare excepțională după criteriile raritate, unicitate, valoare arhitectural-urbanistică și morală.

Totodată, Registrul monumentelor va fi actualizat, prin corectarea erorilor identificate în rezultatul inventarierii unei părți din fondul arhitectural-istoric al municipiului Chișinău, efectuate în anul 2020.

Proiectul de hotărâre privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost susținut cu 75 de voturi ale deputaților.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: