Andrei Mardari / NewsMaker

CNA a identificat mai multe carențe la auditul datoriei Moldovagaz față de Gazprom

Mai multe ambiguități și carențe au fost identificate de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) în procesul de expertiză anticorupție a hotărârii de Guvern privind auditul datoriei S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom și cea cu privire la aprobarea condițiilor și procedurii de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele de start-up în agricultură. Potrivit CNA, aceste deficiențe pot genera premise de corupție și trebuie înlăturate.

„O primă obiecție din Raportul de expertiză privind auditul datoriei S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom și factorii finali pentru gazul livrat consumatorilor din dreapta Nistrului se referă la faptul că, legea nu stabilește exact care sunt acești “factori finali” ce urmează a fi supuși auditului independent”, comunică reprezentanții Centrului.

Or, adaugă ei, această ambiguitate privind cercul subiecților vizați de audit, ar putea duce la apariția riscurilor de corupție aferente proceselor descrise în actul normativ. În acest sens, CNA recomandă autorului proiectului – „să delimiteze clar și fără echivoc cercul entităților auditate”.

Totodată, autorii expertizei susțin că Proiectul denotă carențe și la capitolul procedurii de selectare a companiei care va efectua auditul. „Stipulările neclare despre procedura de achiziție publică a serviciului de audit pot crea riscuri de corupție și incidente de integritate din partea funcționarilor de la Agenția Proprietății Publice, responsabilă de implementarea normei”, potrivit expertizei CNA.

Sursa a mai declarat că, chiar dacă textul proiectului este coerent și nu au fost identificate norme contradictorii sau conflicte între prevederi și reglementările altor acte normative în vigoare, Proiectul întrunește doar parțial rigorile de tehnică legislativă și transparenţă decizională, iar acestea sunt condiții primordiale în promovarea oricărui act normativ, spun experții CNA. Prin urmare, CNA recomandă autorilor anexarea la materialele dosarului de însoțire a proiectului a protocolului de negocieri privind reglementarea problemelor din domeniul gazelor naturale.

Analizând hotărârea de Guvern privind aprobarea procedurii de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele de start-up din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, CNA menționează că prevederile ce stabilesc condițiile de acordare a subvențiilor au un caracter discreționar. „Acesta lucru reprezintă un risc de corupție din partea funcționarilor publici implicați în procesul de selecție a beneficiarilor de subvenții”, a adăugat CNA.

Reprezentanții Centrului au mai spus că Raportul de expertiză arată că unele prevederi ale normei admit interpretări. Experții CNA susțin că lipsa reglementărilor clare privind situațiile când agentul public poate refuza solicitantul în acordarea subvenției, îi dă funcționarului spațiu de manevră, iar acest lucru constituie un risc major de corupție. În acest sens, CNA recomandă excluderea din lege a formulărilor ambigue.

„Cele două proiecte sus-menționate pot fi susținute, dacă toate recomandările înaintate în rapoartele de expertiză anticorupție vor fi implementate”, precizează CNA.

***

Amintim că, în data de 24 decembrie curent, Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege privind efectuarea unui audit public extern în domeniul gazelor naturale. Auditul va fi efectuat de către Curtea de Conturi în vederea obținerii asigurărilor că activitățile și tranzacțiile financiare sunt în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Aceasta se va desfășura la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligațiile de serviciu public, la întreprinderile înrudite, precum și la alte persoane juridice afiliate direct sau indirect acestora în partea ce ține de domeniul gazelor naturale.

Raportul de audit va fi prezentat până la 30 noiembrie 2022.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: