Андрей Мардарь / NewsMaker

CNESP a decis: În următoarele două săptămânii elevii vor studia în regim online

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a anunțat pe 20 ianuarie noile măsuri impuse de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).  Astfel, instituțiile de învățământ general vor activa în perioada 24 ianuarie – 4 februarie, în regim online. Nemerenco precizează că secțiile din spitalele unde sunt internați copiii bolnavi de Covid sunt pline. 

„Toate secțiile pe care le-am reactivat ca să spitalizăm copii bolnavi cu Covid sunt pline. La viteza pe care o are actuala tulpină de răspândire cel mai important este ca să avem cât mai puține contacte”, a spus ministra.

De asemenea se sistează evenimentele private de orice tip. Ministra declară că CNESP impune și obligativitatea prezentării Certificatelor COVID în aproape toate instituțiile din țară. Asta pentru că la nivel național, suntem în COD ROȘU, incidența fiind de 253 de infectări la o sută de mii de persoane.

„Totodată, de luni până astăzi avem o creștere semnificativă, iar în următoarea zi de luni, aceste date vor fi, cu siguranță, mult mai înalte. În aceste condiții propunem să suspendăm toate măsurile diferențiate de predictibilitate și să avem la nivel național măsuri corespunzătoare pragului de alertă roșu. Sperăm ca valul să treacă rapid să să revenim la măsurile anterioare”, afirmă Ala Nemerenco.

Ala Nemerenco precizează că următoarea săptămână va fi cea mai grea și a făcut un apel responsabilitate.

„De comportamentul nostru, va depinde dacă vor face față spitalele. Este vorba despre resursa umană”, a accentuat ministra.

Ala Nemerenco a menționat că astăzi vor fi peste patru mii de cazuri noi și nu exclude că în viitor numărul cazurilor pozitive zilnice ar putea ajunge la 10 mii.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ProTV

Dan Perciun confirmă discuția cu Alexandru Munteanu înainte de demisie: „Am spus ceea ce gândesc”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, confirmă că a avut, marți, o discuție cu premierul demisionar Alexandru Munteanu, în cadrul căreia și-a exprimat nemulțumirile față de politica bugetar-fiscală. Oficialul susține că unele măsuri incluse în document nu au fost discutate suficient în Guvern și au generat reacții „foarte aprinse” în societate.

„Am spus ceea ce gândesc. (…) Întotdeauna am considerat că atunci când există o opinie, ea trebuie spusă. Am făcut lucrul acesta și în raport cu alți prim-miniștri – și doamna Gavriliță, și domnul Recean. O fac de fiecare dată și în discuțiile cu doamna președintă, pentru că unul dintre lucrurile distinctive pe care le avem în PAS, în cultura noastră organizațională, sunt discuțiile și dezbaterile deschise, pe subiecte, chiar dacă câteodată asta înseamnă contestarea opiniei unei persoane sau alteia. Eu cred foarte mult în necesitatea unor astfel de discuții și nu trebuie să existe opreliști în acest sens. Bineînțeles, ele trebuie să aibă loc într-un mod respectuos și corect”, a declarat Dan Perciun într-un live pe rețele.

În ceea ce privește viitorul său politic, ministrul a declarat că intenționează să rămână la conducerea Ministerului Educației și Cercetării.

„După cele întâmplate, urmează să fie luate anumite decizii, dar ceea ce am spus-o dintotdeauna – obiectivul meu este să continui să fac ceea ce fac la Ministerul Educației. (…) Sunt multe lucruri pe care le-am început și pe care doresc să le duc la sfârșit aici, la MEC, ca să putem cu adevărat vorbi de un salt calitativ al sistemului nostru educațional”, a mai declarat Perciun.

Amintim că prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, la scurt timp după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, potrivit surselor NewsMaker. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile.

Totodată, șefa statului a respins informațiile potrivit cărora Munteanu și-ar fi condiționat demisia de adoptarea unui plan mai amplu de reforme. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții Executivului au precizat că nu vor comenta alte declarații după demisia premierului.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Președinta Maia Sandu a anunțat că va începe săptămâna viitoare consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Reamintim, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: