Pretinsul minister de externe de la Tiraspol a reacționat la criticile Chișinăului privind decizia de a arbora „drapelul” și de a intona „imnul” regiunii în instituțiile de învățământ. Tiraspolul califică drept „amenințare” avertismentul Biroului politici de reintegrare cu privire la eventuale consecințe juridice și acuză autoritățile constituționale ale Republicii Moldova
În instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană, fiecare săptămână de studii va începe, din 1 septembrie, cu arborarea așa-numitului „drapel de stat” și intonarea așa-numitului „imn de stat” ale regiunii – simboluri nerecunoscute de autoritățile constituționale. Măsura a fost anunțată de pretinsul minister al Educației de la Tiraspol, pe 11
Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, susține că Ministerul Educației intenționează, prin reforma „Restart în educație”, atât să creeze Agenții Teritoriale pentru Educație, cât și să mențină direcțiile locale de învățământ. El a spus că, în total, vor exista „aproape 70 de structuri”, care vor necesita cheltuieli pentru salarii. În acest context,
9 mai este Ziua Victoriei, iar sacrificiul celor care au luptat în al Doilea Război Mondial trebuie marcat cu demnitate. În același timp, nu putem să tolerăm suprapunerea comemorării victimelor războiului cu glorificarea regimului sovietic. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, la conferința științifică „9 mai: Comemorare, Reconciliere
Pentru perioada lecțiilor online, în total 7 zile, în Chișinău sunt oferite pachete alimentare pentru elevi. Acestea sunt acordate în contextul sumelor alocate pentru produsele alimentare aferente acestei perioade, pentru alimentația copiilor. Pe 9 februarie, șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, s-a referit la
Elevii din 121 de școli din Republica Moldova continuă să studieze în format online astăzi, 9 februarie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Potrivit MEC, în de școli 121 de procesul educațional este organizat online, dintre care cele mai multe în
Alertele false cu bombă din școli și grădinițe provoacă îngrijorări în regiunea transnistreană, în special după ce pe chat-urile părintești au început să circule mesaje cu amenințări directe la adresa elevilor și a copiilor de grădiniță. Un cititor NewsMaker a transmis redacției un screenshot cu un astfel de mesaj, distribuit
Pe 6 februarie, școlile din municipiul Bălți vor învăța în regim online. Anunțul a fost făcut pe 5 februarie de primarul Alexandr Petcov. „Din păcate, condițiile meteo continuă să se înrăutățească. (…) În aceste condiții, noi am luat decizia de a transfera toate școlile din municipiul Bălți la învățământ la
Alertă falsă în regiunea transnistreană, pentru a doua zi consecutiv, după ce persoane necunoscute au anunțat că școlile și grădinițele ar fi fost minate. Pretinsul minister de interne de la Tiraspol anunță că copiii au fost evacuați, ca măsură de siguranță, teritoriile din preajma instituțiilor au fost izolate, iar clădirile
(UPDATE 14:40) Biroul politici de reintegrare a declarat pentru NM că școlile cu predare în română din stânga Nistrului, subordonate Ministerului Educației și Cercetării, nu au raportat că ar fi primit mesaje despre alerte cu bombă. Știre inițială Persoane necunoscute au anunțat autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol astăzi, 4 februarie,