Colaborarea moldo-română din domeniul apărării, discutată de Anatolie Nosatîi cu Angel Tîlvar
Full Article 2 minutes read

Colaborarea moldo-română din domeniul apărării, discutată de Anatolie Nosatîi cu Angel Tîlvar

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu omologul său român, Angel Tîlvăr, aflat la Chișinău. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte cu referire la stadiul actual al cooperării pe segment militar, securitatea regională şi ajutorul acordat de România la reformarea instituţiei de apărare a Republicii Moldova în conformitate cu standardele occidentale.

Ministrul Nosatîi i-a mulțumit oficialului român pentru sprijinul oferit de Guvernul României pe parcursul anilor la modernizarea Armatei Naționale, dar şi pentru susținerea Republicii Moldova în parcursul ei european, consolidarea eforturilor de asigurare a păcii și stabilității în regiune și promovarea intereselor țării noastre la nivel internațional.

Totodată, ministrul moldovean al Apărării a menționat suportul României în promovarea unor proiecte, așa cum este Pachetul de asistență sporit din partea Alianței Nord-Atlantice pentru consolidarea capacităților de apărare a țării noastre, dar și în cadrul Instrumentului European pentru Pace (European Pace Facility — EPF).

Alte subiecte abordate au vizat realizarea proiectelor în cadrul Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI), dialogul strategic în cadrul Comisiei militare mixte moldo-române și altor programe comune, instruirea efectivului Armatei Naționale în instituțiile de profil din România, dar și contribuția Armatei Naționale la consolidarea securității regionale prin participarea în misiuni de menținere a păcii sub egida ONU și UE.

La final, miniștrii Nosatîi și Tîlvăr au convenit asupra consolidării parteneriatului dintre cele două armate în contextul realizării obiectivului de modernizare a sectorului de apărare și securitate al Republicii Moldova.

Colaborarea moldo-română din domeniul apărării, discutată de Anatolie Nosatîi cu Angel Tîlvar

army.md

Colaborarea moldo-română din domeniul apărării, discutată de Anatolie Nosatîi cu Angel Tîlvar

army.md


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: