„Comisia a constatat că în acest caz s-a încălcat legea”. Vasile Bolea, despre ancheta privind tentativa de puci anticonstituțional a Partidului Democrat
În luna iunie 2019, Partidul Democrat din Moldova ar fi încălcat legea atunci când a organizat manifestații în fața mai multor instituții publice. Despre acest lucru a anunțat Vasile Bolea, vicepreședintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor tentativei de puci anticonstituțional, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 29 ianuarie.
„Au fost elucidate un șir de documente, declarații, dispoziții a primăriei municipiului Chișinău. Urmare a studierii acestor documente s-a ajuns la concluzia că de către Partidul Democrat, care a dorit să desfășoare aceste manifestații, s-a depus notificarea începând cu data de 10 iunie. Or acțiunele și manifestații în fața sediilor instituțiilor de stat au început cu data de 8”, a declarat Vasile Bolea. „Legislația și anume legea nr. 26 prevede o procedură de notificare și această procedură de notificare urmează să aibă loc cu cel puțin cinci zile înainte de data întrunirii. Respectiv, comisia a constatat că în acest caz s-a încălcat legea”, a mai spus acesta.
De asemenea, Bolea a mai anunțat că la ședința de astăzi a comisiei, trei persoane au fost invitate la audieri, însă doar una s-a prezentat. Este vorba despre ex-secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Simion Carp, fostul director al Serviciului de Pază și Protecție de Stat, Anatolie Golea și Vasile Pascaru, responsabil de întruniri din partea Primăriei Chișinău.
„Din pacate, a treia sau a para oară, domnul Golea și domnul Carp refuză să vină și să vorbească despre ceea ce cunosc. Este regretabil faptul că persoanele care sunt citate refuză acest lucru din motivul că au fost citați la Procuratură și nu mai au ce să vorbească”, a spus Bolea.
Menționăm că Comisiei de anchetă privind tentativa de puci anticonstituțional a fost constituită pe 18 iunie 2019.
Moldovenii cărora le-a fost anulată cartea de identitate românească și care nu mai primesc alocația pentru copii în cont trebuie să depună o cerere la agenția teritorială pentru reluarea plății.Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din România. La depunerea cererii, părinții sau reprezentanții legali pot alege să primească banii în același cont bancar sau card, să fie virați într-un alt cont bancar sau prin mandat poștal.
„În situația în care plata alocației de stat pentru copii a fost suspendată, reluarea acesteia se face la cererea beneficiarului. La momentul depunerii solicitării, beneficiarul poate opta pentru menținerea plății în același cont bancar declarat anterior, pentru virarea într-un alt cont sau pentru plata prin mandat poștal”, a transmis instituția.
Întrebat dacă, în cazul anulării cărții de identitate a unui părinte, alocația copilului este virată în continuare automat în contul sau pe cardul declarat anterior, ministerul nu a oferit un răspuns exact. Ministerul mai menționează că nu deține informații despre cazuri în care părinții cărora le-au fost anulate buletinele nu și-au primit alocațiile pe card.
Redirecționarea plății către alt reprezentant
Dacă părinților li s-a anulat sau retras buletinul de identitate românească, aceștia se pot afla temporar în imposibilitatea de a încasa alocația de stat pentru copii, fără a-și pierde calitatea de reprezentant legal. În aceste cazuri, plata poate fi redirecționată către celălalt părinte, către un alt reprezentant legal sau către o persoană împuternicită prin procură specială.
Persoana împuternicită are aceleași obligații ca reprezentantul legal și trebuie să anunțe agenția teritorială despre orice schimbare care ar putea afecta plata drepturilor.
„Pentru solicitarea şi primirea drepturilor restante, persoana împuternicită depune la agenția teritorială de domiciliu cererea de acordare a drepturilor, însoţită de copia procurii speciale”, a mai explicat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Suspendarea temporară a alocației
Plata alocației de stat pentru un copil cu cetățenie română nu se oprește automat din cauza problemelor cu actele de identitate ale părintelui. Totuși, plata poate fi suspendată temporar dacă situația este constatată din oficiu sau dacă reprezentantul legal informează agenția despre apariția problemei.
„Reprezentantul legal al copilului sau, după caz, tânărul este obligat să comunice în scris direcţiei teritoriale orice modificare intervenită, de natură să determine încetarea, suspendarea sau modificarea plăţii drepturilor de alocaţie de stat pentru copii, în termen de 15 zile de la apariţia acestora”, a încheiat instituția.
***
Peste 100.000 de cetățeni români născuți în Republica Moldova au rămas fără carte de identitate în ultimii doi ani, după ce Parlamentul de la București a modificat legislația privind evidența și actele de identitate ale cetățenilor români. Potrivit autorităților române, aproximativ 20% dintre persoanele afectate au reușit deja să își perfecteze noi acte de identitate, în condițiile prevăzute de lege.
Legea a fost modificată în iunie 2023, după ce autoritățile române au constatat situații în care mii de persoane figurau cu domiciliul la aceeași adresă, uneori peste 10.000 într-un singur imobil. Noua legislație prevede că într-o carte de identitate nu poate fi înscrisă o adresă la care sunt înregistrate mai mult de 10 persoane, cu excepția membrilor familiei extinse. În caz contrar, autoritățile dispun încetarea valabilității domiciliului declarat, ceea ce duce automat anularea actului de identitate. Autoritățile au subliniat că această măsură nu afectează cetățenia română. Persoanele vizate sunt obligate să solicite un nou act de identitate cu un domiciliu conform legii.
Pe 9 februarie, ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a declarat că Republica Moldova nu are prea multe pârghii pentru a influența politica legată de buletinele românești. Oficialul a precizat că a avut discuții pe acest subiect. Totodată, ministrul a spus că cetățenii trebuie „să se asigure că au cel puțin o alternativă, pentru că, dacă riști să fii în situația în care buletinul românesc să nu mai fie valabil, atunci e bine să ai un act de călătorie, fie că e vorba de pașaportul Republicii Moldova sau a României, așa încât să nu ajungi în situații complicate”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.