Profimedia Images

Comisia Europeană anunță un nou test PCR care detectează Omicron fără a fi nevoie de secvențiere

Un nou test PCR care detectează varianta Omicron fără a fi nevoie de secvențiere a fost realizat de Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene (JRC), iar laboratoarele îl pot comanda, anunță un comunicat de presă al Executivului european, în data de 22 decembrie.

Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene a confirmat validitatea metodei de detectare specifice Omicron pe care a dezvoltat-o. Toate laboratoarele care efectuează teste PCR ar putea folosi această nouă metodă pentru a detecta și identifica Omicron fără a fi nevoie de o secvențiere costisitoare și consumatoare de timp, relatează digi24.ro.

„Această nouă metodă oferă oportunități pentru detectarea mai rapidă și mai ieftină a Omicron și va permite o mai bună urmărire a noii variante răspândite în UE și în întreaga lume. Știința s-a dovedit a fi o componentă esențială în lupta noastră împotriva COVID-19. Sunt recunoscătoare pentru munca neobosită a tuturor oamenilor de știință în timpul acestei pandemii și nu numai”, spune Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, responsabil pentru Centrul Comun de Cercetare

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că noua metodologie de testare prezentată va ajuta la asigurarea că varianta Omicron este detectată mai rapid și la reducerea sarcinii asupra capacităților de secvențiere ale statelor membre.

Noua metodă PCR s-a dovedit a fi eficientă în testele specifice Omicron efectuate de JRC.

„Aceasta înseamnă, în practică, că metoda oferă posibilitatea oricărui laborator care operează tehnologie standard PCR de a identifica varianta Omicron rapid și fără a fi nevoie de secvențierea consumatoare de timp. Reactivul modificat dezvoltat de JRC poate fi comandat de furnizorii obișnuiți ai testului PCR și poate fi implementat rapid. Orice laborator care efectuează astăzi teste PCR se va putea adapta rapid. Această nouă metodă va fi prezentată astăzi statelor membre în cadrul Comitetului pentru securitatea sănătății”, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Fermierii, gata să iasă la proteste pe 29 și 30 octombrie. Insistă pe prelungirea licențierii importurilor de cereale din Ucraina

Fermieri din mai multe raioane sunt gata să iasă pe 29 și 30 octombrie la proteste cu tehnica agricolă, dacă Parlamentul nu prelungește în această săptămână licențierea importurilor de cereale și oleaginoase. Asociația „Forța Fermierilor” avertizează, într-un comunicat emis pe 27 octombrie, că în unele raioane au fost deja stabilite locurile și orele manifestațiilor.

Nemulțumirea fermierilor este legată de lipsa unei decizii privind continuarea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale din Ucraina. Aceștia se tem că o întrerupere a aplicării lui ar permite creșterea importurilor de produse mai ieftine din Ucraina și ar duce la scăderea prețurilor pe piața internă.

„Orice vid legislativ, fie și de căteva zile, poate să aducă prejudicii grave producătorilor de cereale și oleaginoase din Moldova prin invazia producției ieftine din Ucraina”, susține asociația.

Potrivit datelor „Forța Fermierilor”, prețul mediu la floarea-soarelui în Ucraina este în prezent cu 2,5 lei mai mic decât în Moldova, iar în cazul porumbului diferența depășește un leu.

Asociația susține că agricultorii ucraineni continuă să vândă sub prețul de cost din cauza blocării principalei rute de export prin Marea Neagră. În aceste condiții, fermierii moldoveni cer menținerea licențierii pentru a preveni o scădere similară a prețurilor în țară.

„Vă informăm că agricultorii din unele raioane deja au stabilit locuri și ora pentru proteste”, mai anunță „Forța Fermierilor” în comunicatul citat.

Reamintim, trei asociații de agricultori au anunțat pe 22 octombrie că vor ieși în stradă cu tehnică agricolă, dacă autoritățile nu iau măsuri pentru susținerea sectorului până pe 30 octombrie. Acestea au cerut, între altele, prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, rambursarea accizei la motorină și acordarea plăților directe.

Reamintim, Guvernul a susținut, pe 26 august, introducerea regimului de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase, până la 31 octombrie 2026, ca măsură temporară de protejare a producătorilor agricoli autohtoni, fără posibilitatea prelungirii termenului. Fermierii au criticat atunci decizia autorităților și au cerut extinderea termenului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: