bizlaw.md

Compania care deține „Linella” și „Fidesco” intenționează să cumpere încă un lanț de magazine din Moldova UPDATE

Compania care deține magazinele „Linella”, „Fidesco”, „Cip Market”, „Bravo” și „Slavena Megamarket” intenționează să preia rețeaua de magazine „Merci”. Anunțul a fost făcut pe 22 iunie de Consiliul Concurenței, care a precizat că analizează operațiunea pentru a stabili compatibilitatea concentrării economice cu mediul concurenţial normal.

Potrivit Consiliului Concurenței, „Moldretail Group” SRL, care deține lanțurile de magazine cu profil preponderent alimentar „Linella”, „Fidesco”, „Cip Market”, „Bravo” și „Slavena Megamarket”, a depus o notificare. Compania intenționează să preia controlul asupra întreprinderii „Honest Company” SRL, care operează lanțul de magazine cu profil preponderent alimentar „Merci”.

„Moldretail Group” intenționează să achiziționeze 100% din cotele-părți ale capitalului social al întreprinderii „Honest Company”.

„În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu mediul concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată. (…) Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică notificată afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţa dată”, se arată în declarația Consiliului Concurenței.

Actualizare: Consiliul Concurenței a anunțat, pe 23 iunie, că a identificat „o serie de îngrijorări concurențiale” legate de această tranzacție. „Operațiunea ar putea conduce la o concentrare mai mare pe unele piețe, iar instituția va evalua în detaliu impactul asupra acestora, utilizând indicatori economici relevanți. (…) În anumite zone geografice (în raza izocronelor de 10 minute de mers pe jos), „Moldretail Group” SRL ar putea să obțină sau să își consolideze poziția dominantă pe piața comercializării cu amănuntul a produselor predominant alimentare. Totodată, tranzacția notificată ar putea avea un impact negativ asupra furnizorilor, în condițiile în care ar putea închide piețele de desfacere pentru furnizorii care colaborează cu „MERCI” și nu colaborează cu rețelele de magazine ale „Moldretail Group” SRL”, a adăugat Consiliul.

Consiliul a precizat că, pentru a înlătura aceste îngrijorări, „Moldretail Group” are posibilitatea de a transmite „propuneri de angajamente către autoritatea de concurență, care vor fi analizate și evaluate în vederea identificării unor soluții adecvate”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: