Imagine simbol/nordnews.md

Decis: moldovenii vor primi compensații la energie, dar… mai modeste. Ce se schimbă în sezonul 2025-2026

Gospodăriile care au solicitat sprijin pentru încălzire în acest sezon rece vor afla în curând ce compensații vor primi, însă regulile se schimbă. Guvernul a aprobat pe 3 decembrie un nou mecanism, prin care ajutorul va fi calculat individual, în funcție de consum, vulnerabilitate și tipul de energie folosit. Totodată, plafonul maxim al compensației scade de la 1.400 la 1.000 de lei pe lună, iar suma minimă va fi de 500 de lei.

Ministra Muncii, Natalia Plugaru, a precizat că valoarea minimă rămâne neschimbată, iar plafonul maxim este stabilit în baza tarifelor la energie, consumului mediu și evoluțiilor din piață.

„Valoarea minimă a compensației rămâne neschimbată, de 500 de lei – un sprijin stabil, menit să ofere protecție minimă garantată tuturor familiilor eligibile pentru a primi compensații. Valoarea maximă este de 1000 de lei, ținând cont de parametri tehnici precum tarifele, consumul mediu și evoluțiile pieței energiei. Suntem aproape de familiile vulnerabile, pentru a le sprijini și în acest an”, a spus ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

La fel ca în sezonul trecut, compensația va fi acordată sub formă de plată monetară. Beneficiarii o vor primi pe cardul bancar sau o vor putea ridica de la orice oficiu poștal, prezentând doar buletinul de identitate.

Un criteriu nou: dobânzile bancare

Guvernul introduce și o regulă suplimentară: gospodăriile ale căror membri au obținut în anul precedent dobânzi bancare mai mari de 4.000 de lei nu vor mai beneficia de compensații. Autoritățile argumentează că măsura ajută la direcționarea sprijinului către cei cu adevărat vulnerabili.

Suma primită de fiecare gospodărie va fi stabilită pe baza mai multor criterii – venituri, număr de membri, sursa de încălzire și statutul persoanelor din familie (pensionari, persoane cu dizabilități, studenți, copii).
 Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică” verifică automat date din bazele mai multor instituții: Fisc, CNAS, CNDDCM, ASP, furnizori de energie, ANOFM, universități și bănci.

780.000 de cereri depuse. Cei care nu s-au înregistrat la timp vor primi ajutorul din luna următoare

Până acum au fost depuse 780.000 de cereri. Persoanele care nu au completat cererea până la 28 noiembrie se pot înregistra în continuare pe platforma compensatii.gov.md, însă compensația va fi acordată abia din luna următoare.

Dacă solicitarea este depusă după data de 25 a lunii, sprijinul va începe tot cu luna următoare.
***
Guvernul compensează creșterile tarifelor la energie începând cu 2022 – an în care Rusia a invadat Ucraina. De atunci, aproape 900 000 de gospodării au beneficiat de ajutor pentru plata facturilor.
Potrivit datelor autorităților, pentru luna martie 2025, valoarea medie a compensației a fost de 805 lei. Pentru cei mai vulnerabili cetățeni și familii, compensația a fost de 1.200 și 1.400 lei. În perioada noiembrie 2024-martie 2025, compensația medie de care a beneficiat o familie în cadrul programului de suport a fost de 772 lei.

28 noiembrie 2025 a fost ultima zi în care gospodăriile din Republica Moldova se puteau înregistra pentru a beneficia de compensațiile la energie pentru luna noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: