Wikimedia Commons

Compozitorul Eugen Doga a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași

Compozitorul Eugen Doga a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași, se arată într-un comunicat al Academiei de Științe a Moldovei. Hotărârea de a fost aprobată în unanimitate în cadrul ședinței consiliului local al municipiului Iași din 30 aprilie 2020.

„M-a prins o frumoasă surpriză, când azi am aflat din presă știrea că mi s-a acordat titlul onorific cetățean de onoare al orașului Iași. Țin să mulțumesc din suflet pentru această nemaipomenită știre din orașul, care-mi este nu numai foarte drag, dar și de care mă leagă viața artistică în prezent, dar și cea în legătură cu viața și creația marilor spirite românești – Mihai Eminescu și Veronica Micle”, a declarat Eugen Doga.

Precizăm că la sfârșitul anului trecut, Eugen Doga a devenit cetățean de onoare al orașului București, titlu onorific, fiind acordat în semn de recunoştinţă pentru promovarea şi păstrarea tradiţiei populare româneşti.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Opt țări, inclusiv Ucraina, se aliniază sancțiunilor UE împotriva conducerii de la Tiraspol

Opt țări din afara Uniunii Europene, printre care Ucraina, Serbia și Norvegia, se aliniază deciziei UE de a prelungi până la 31 octombrie 2027 măsurile restrictive împotriva conducerii de facto a regiunii transnistrene. Anunțul a fost făcut pe 10 noiembrie de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, într-o declarație publicată de Consiliul Uniunii Europene.

Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru și Macedonia de Nord se alătură, de asemenea, deciziei. Cele opt state se angajează să își alinieze politicile naționale la măsurile UE.

Consiliul UE a decis prelungirea măsurilor pe 26 octombrie. Regimul de sancțiuni a fost instituit în 2003 și vizează membri ai conducerii de la Tiraspol responsabili de blocarea soluționării politice a conflictului transnistrean sau de acțiuni împotriva școlilor cu predare în grafie latină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: