Maia Sandu

„Condamnăm ferm acest act plin de ură”. Reacția Maiei Sandu la omorul rabinului Țvi Kogan

Președinta Maia Sandu a condamnat omorul rabinului Țvi Kogan, cetățean moldovean și israelian, calificând crima ca un „act plin de ură”. Un mesaj în acest sens a fost publicat pe platforma X în data de 25 noiembrie. 

Deplângem pierderea tragică a rabinului Țvi Kogan, un cetățean moldo-israelian ucis în EAU, și condamnăm ferm acest act de ură. Ura nu își are locul în lumea noastră. Gândurile noastre sunt cu familia lui, comunitatea evreiască și toți cei care jelesc. Ținem legătura cu Israelului EAU”, a transmis Maia Sandu.

Precizăm că rabinul Țvi Kogan, deținător al cetățeniei duble – moldovenească și israeliană, a dispărut în orașul Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, în data de 21 noiembrie. La două zile distanță, pe 23 noiembrie, autoritățile israeliene au anunțat că rabinul a fost găsit mort în EAU, calificând cazul drept „un act josnic de terorism anti-semitic”. Acestea au promis să folosească toate mijloacele disponibile pentru a-i aduce pe vinovați în fața justiției.

Ministerul de Interne al EAU a comunicat, pe 25 noiembrie, că oamenii legii au reținut trei cetățeni ai Uzbekistanului în cazul lui Țvi Kogan. Este vorba despre doi bărbați cu vârsta de 28 de ani și încă un bărbat de 33 de ani. Autoritățile emiriene nu au comunicat, deocamdată, dacă suspecților le-au fost înaintate învinuiri, scrie BBC.

***

Țvi Kogan era reprezentant al mișcării religioase evreiești „Chabad” în Abu Dhabi. El a activat în această funcție din momentul în care Israelul și-a normalizat relațiile cu Emiratele Arabe Unite la sfârșitul anului 2020.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: