slovoidilo.ua

Condiții de călătorie actualizate. Cum pot evita moldovenii autoizolarea pe teritoriul Ucrainei?

Moldovenii care vor să călătorească în Ucraina trebuie să prezinte, la intrarea în țară, polița de asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 sau costurile privind cheltuielile de carantină. O astfel de prevedere se conține în noua Hotărâre a Cabinetului de Miniștri al Ucrainei. Totuși, persoanele care dețin certificate de vaccinare emise de autoritățile medicale ale Republicii Moldova cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății, vor fi scutiți de carantină.

În lipsa unui certificat care confirmă administrarea vaccinului, la punctele de trecere ucrainene moldovenii trebuie să prezinte rezultatul negativ al testului antigen sau PCR, efectuate cu 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei.

De asemenea, la traversarea frontierei pe direcția de intrare în Ucraina, cetățenii moldoveni vor fi obligați să instaleze în telefonul mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Vdoma” și să se autoizoleze pe o perioadă de 10 zile, care începe după 72 de ore de la traversarea frontierei.

„Traversând frontiera pe direcția de intrare în Ucraina cu testul (PCR sau antigen), cetățeanul RM trebuie să dispună de polița de asigurare medicală pentru 14 zile, chiar dacă perioada de ședere este mai mică de 14 zile. În cazul în care perioada de ședere va depăși 14 zile, polița de asigurare medicală se va perfecta pentru perioada preconizată pentru ședere”, se menționează într-un comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina.

Pentru a evita autoizolarea, moldovenii trebuie să efectueze pe teritoriul Ucrainei, în timp de 72 de ore de la traversarea frontierei, unul din cele două teste sus-menționate, având rezultatul negativ. În cazul intrării în autoizolare, cetățenii noștri au posibilitatea de a ieși înaintea expirării celor 10 zile, prin efectuarea unuia din cele două teste sus-menționate, având rezultatul negativ.

Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani, ei urmând să dispună doar de polița de asigurare medicală.

Prevederi privind tranzitarea teritoriul Ucrainei:

Din data de 20 septembrie 2021, tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri poate fi realizată de către cetățenii Republicii Moldova în baza unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore. Drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul. Totodată, cetățenii Republicii Moldova trebuie să prezinte la punctul de trecere ucrainean polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum și unul din următoarele documente:

– rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR);

– rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului sau certificatul medical de vaccinare emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: legăturile PAS cu „Kitaeț”, Ceban va trebui să-și ceară scuze, Dodon a zburat la Moscova

Apa în Chișinău

Nivelul apei la stația de captare din Vadul lui Vodă, care alimentează Chișinăul, este de trei ori mai mic decât nivelul critic, a declarat primarul Ion Ceban. Potrivit lui, autoritățile municipale au conectat pompe de rezervă pentru a evita întreruperea alimentării cu apă, iar responsabilitatea pentru situație a pus-o pe seama autorităților centrale.

În replică, partidul de guvernământ PAS l-a acuzat pe Ceban că „sperie un milion de oameni și minte”, în loc să „își facă treaba”.

Tofan și dezvoltatorii imobiliari

Premierul Vasile Tofan a declarat, la o întâlnire cu reprezentanții companiilor de construcții, că sectorul construcțiilor are o importanță strategică pentru dezvoltarea orașelor, crearea de noi locuri de muncă și a îndemnat la construirea mai multor locuințe accesibile. Dezvoltatorii imobiliari, la rândul lor, au indicat problemele sistemice cu care se confruntă: întârzieri de ani de zile în eliberarea autorizațiilor și bariere birocratice care frânează dezvoltarea sectorului.

Chișinău și Tiraspol

Tofan a explicat, de asemenea, că Transnistria nu a fost inclusă în noua hartă a organizării administrative a Moldovei, deoarece pe malul stâng „nu funcționează legile noastre”. Potrivit lui, Chișinăul trebuie să țină cont de realitate și „să integreze treptat regiunea transnistreană”.

Între timp, Tiraspolul pregătește un nou protest împotriva anulării facilităților fiscale pentru întreprinderile din stânga Nistrului și introducerii taxelor vamale, TVA și accizelor. Cetățenii sunt îndemnați să vină la protest pentru „a-și exprima poziția fermă împotriva presiunii economice” din partea Chișinăului.

Fermierii moldoveni și cerealele ucrainene

Asociația „Forța Fermierilor” a cerut prelungirea licențierii importului de cereale și oleaginoase până la sfârșitul anului, deoarece mecanismul în vigoare expiră pe 31 octombrie. Agricultorii au avertizat că, în caz contrar, importurile ieftine din Ucraina pot provoca prăbușirea prețurilor în Moldova, iar gospodăriile agricole mici și mijlocii se pot confrunta cu riscul falimentului.

Ministerul Agriculturii a declarat, în reacție, că încă nu a luat o decizie și că „această chestiune trebuie examinată” ținând cont de „obligațiile comerciale ale Moldovei”.

Dodon, la Moscova

Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, împreună cu colegii de partid, se află la Moscova într-o vizită de două zile, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse. Reprezentanții PSRM se vor întâlni cu partidele „Rusia Unită” și „Rusia Justă” pentru a discuta despre dialogul politic dintre Moldova și Rusia.

Ceban va fi „obligat” să-și ceară scuze

Instanța l-a obligat pe Ceban să-și ceară scuze public în fața actorului Cătălin Lungu, expertului WatchDog Valeriu Pașa și jurnalistului Vitalie Călugăreanu pentru insulte: Ceban l-a numit pe Lungu „linge-***”, iar pe Pașa și Călugăreanu — „alcoolici”.

PAS – într-o investigație de presă

Sediul central al PAS din Chișinău are legături cu oameni de afaceri din anturajul autorității criminale din anii 1990, Mihail Aizin, cunoscut drept „Kitaeț”, iar chiria costă partidul mai puțin decât prețul mediu de pe piață. Despre aceasta se spune într-o investigație „Cu Sens”. Liderul partidului, Igor Grosu, a declarat că nu știa despre legăturile proprietarilor companiei cu lumea criminală.

Pe scurt

În Găgăuzia au fost înregistrați 135 de candidați care vor concura pentru 35 de mandate de deputat la alegerile pentru Adunarea Populară (APG).

Poliția a anunțat că a lichidat în Chișinău cinci centre de apel clandestine, care, sub pretextul investițiilor în criptomonede, înșelau cetățeni ai SUA și Canadei.

În accidentul rutier din România, în care a fost implicată delegația din Moldova, a murit directoarea Centrului de Artă Contemporană din Moldova, Lilia Dragneva. Alte trei persoane au fost rănite, inclusiv soția ministrului Culturii, Dana Suruceanu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a județului Vaslui

În Moldova continuă disfuncționalitățile în funcționarea aplicației Yandex Go, care au început după atacul dronelor ucrainene asupra a trei centre de date ale „Yandex” din Rusia. Totuși, compania nu a confirmat o legătură directă între aceste evenimente.

În Moldova, 131 de participanți la Marea Dictare Națională, care a avut loc la Chișinău pe 31 august, au fost premiați pentru rezultate înalte: 26 de persoane au primit nota „10”.

Ce va fi astăzi, 13 octombrie:

  • 09:30 — Ședința Consiliului Superior al Magistraturii.
  • 11:00 — Ședința Consiliului Municipal Chișinău.
  • 11:00 — Conferința de presă a fracțiunii PSRM.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: