a.cec.md

Conducerea CEC a avut o întrevedere cu reprezentanții misiunii internaționale de observare a alegerilor ENEMO

Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a avut o întrevedere cu reprezentanții misiunii internaționale de observare a alegerilor Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), care și-a început activitatea legată de monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Părțile au abordat aspecte ce țin de gestionarea alegerilor: constituirea organelor electorale inferioare, organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din țară și cei din străinătate, asigurarea dreptului la vot pentru alegătorii din stânga Nistrului, înregistrarea candidaților la funcția de deputat în parlamentul Republicii Moldova, dar și desfășurarea și finanțarea campaniei electorale și soluționarea litigiilor electorale.

Pentru scrutinul din 11 iulie, CEC a acreditat 6 observatori internaționali, membri ai echipei de bază, condusă de Secretarul General al Organizației, Zlatko Vujovic.

În ședința de astăzi, 14 iunie, CEC va examina solicitarea de acreditare a observatorilor pe termen lung, iar cei pe termen scurt vor monitoriza procesul de votare din ziua alegerilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vladimir Vivici | NewsMaker.md

VIDEO Putem apăra democrația în Moldova fără limitarea drepturilor? Interviu NM cu Claus Neukirch, Consiliul EuropeiEXCLUSIV

Cum le poate fi explicată mai clar cetățenilor desființarea raioanelor din Moldova? Unde este granița dintre protecția împotriva ingerințelor Rusiei și restrângerea libertății de exprimare? Reforma justiției a ajuns într-adevăr într-un impas sau ne așteptăm ca rezultatele să apară prea repede? Am aflat răspunsurile de la Claus Neukirch, director pentru coordonarea programelor în cadrul Consiliului Europei. Într-un interviu acordat jurnalistei NewsMaker Olga Gnatcova, oficialul a vorbit despre reformele dificile și dilemele cu care se confruntă Moldova în drumul spre Uniunea Europeană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: