Inquam Photos / Octav Ganea

Congresul PNL: Bolojan, reales președinte. Se cere demisia a 5 membri, inclusiv Adrian Veștea

Ilie Bolojan a fost reales președinte al Partidului Naţional Liberal (PNL). Decizia a fost luată pe 21 iunie, în cadrul Congresului Extraordinar al partidului. Totodată, au fost adoptate două hotărâri, printre care „reconfirmarea poziției PNL de a nu mai face coaliție cu PSD, precum și excluderea din partid a acelor membri ai PNL care ar vota, susține sau participa la crearea unui guvern cu PSD”. O altă hotărâre prevede solicitarea demisiei din partid a unor membri, printre care Adrian Veștea. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PNL.

Potrivit PNL, Congresul l-a reales pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului cu 1 769 de voturi, reprezentând 96% din voturile exprimate de delegați. Partidul a precizat că Bolojan a fost ales pe baza moțiunii „Modernizare cu Rădăcini”, împreună cu o echipă din care fac parte: Dan Motreanu (prim-vicepreședinte), Robert Sighiartău (secretar general), Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu, Gabriela Horga, Alexandru Muraru, Siegfried Mureșan, Dragoș Pîslaru, Ioan Popa și Florin Roman (vicepreședinți). 

„Cel mai important lucru pe care l-a demonstrat partidul nostru este că se poate guverna și altfel în România: se poate guverna cu respect pentru banul public, se poate guverna fără aroganță, se poate guverna spunându-le oamenilor adevărul, se poate guverna stabilind reguli care sunt valabile pentru toată lumea, iar banul public, adunat din munca grea a celor care muncesc zi de zi în companiile și fabricile din România, să nu fie risipit”, a afirmat Bolojan în discursul său din fața Congresului Extraordinar.

El a afirmat că „PNL este de partea bună a istoriei” și a propus liberalilor „un nou drum, bazat pe valorile liberale”. „Eu vă propun reconstrucția unui partid demn, curajos, principial, care să recâștige încrederea românilor și, odată reconstruit, el însuși să fie o forță de reconstrucție a României. (…) Vom reveni la guvernare, dar nu prin compromis, nu suportând minciuni și decontând fuga de răspundere a altora. Vom reveni la guvernare ca un partid mare, care pune cu adevărat în aplicare proiectul său pentru România puternică, modernă și prosperă”, a declarat Bolojan.

Potrivit PNL, Congresul Extraordinar a adoptat două hotărâri. „Prima hotărâre reconfirmă poziția PNL de a nu mai face coaliție cu PSD, precum și excluderea din partid a acelor membri ai PNL care ar vota, susține sau participa la crearea unui guvern cu PSD. A doua hotărâre solicită demisia din partid a domnilor Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea și Hubert Thuma, precum și a doamnei Alina Gorghiu, urmând ca, în cazul neprezentării demisiilor până pe 22 iunie 2026, ora 12, să fie demarate procedurile de excludere”, a adăugat partidul.

Totodată, potrivit partidului, a fost modificat statutul PNL „pentru a se introduce formula moțiunilor în privința candidaturilor în cadrul congresului, pentru a se crea Biroul Permanent Național ca principală structură internă de conducere a PNL și pentru a se întări disciplina de partid”.

***

Amintim că România nu mai are Guvern cu puteri depline după ce, pe 5 mai, Ilie Bolojan și cabinetul său de miniștri au fost demiși printr-o moțiune de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). PSD a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de Bolojan, însă în aprilie i-a retras sprijinul politic, invocând nemulțumiri față de măsurile de austeritate și politicile de reducere a deficitului bugetar. După ce Bolojan a refuzat să demisioneze, social-democrații și-au retras miniștrii din Executiv și, ulterior, au depus, împreună cu AUR, moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

În prezent, Cabinetul Bolojan exercită atribuții interimare până la învestirea unui nou executiv.

Pe 4 iunie, Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac, europarlamentar și consilierul său onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, să formeze Guvernul. Partidul Național Liberal a declarat că nu va susține un cabinet de miniștri condus de Eugen Tomac și a subliniat că PSD ar trebui să-și asume formarea Executivului, după ce a dărâmat Guvernul Bolojan.

Pe 14 iunie, Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat al României. Totodată, a anunțat nominalizarea lui Adrian Veștea, membru al PNL, pentru funcția de premier. După anunțul noii nominalizări, Ilie Bolojan, liderul PNL și prim-ministru interimar, a declarat că Nicușor Dan nu a informat formațiunea în prealabil despre intenția de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de premier. Tot atunci a anunțat că, în perioada „imediat următoare”, PNL va organiza o ședință a Biroului Politic Național pentru a lua o hotărâre oficială.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Chisinau

De la producție la export: cum funcționează, în practică, sectorul agroalimentar din Republica Moldova

În cadrul Moldova Business Week 2026, Asociația Investitorilor Străini a lansat FIA Investor Trust Platform – Trust Built on Experience, o platformă construită în jurul unei idei simple: pentru un potențial investitor, cifrele și indicatorii de piață sunt importante, dar la fel de important este să înțeleagă cum funcționează, în realitate, un business în Republica Moldova.

Primul format în teren al platformei, Moldova’s Agri-Food Market in Practice, a avut loc pe 30 septembrie, la Efes Moldova. Companiile participante au prezentat diferite verigi ale aceluiași lanț: producție, bază locală de materii prime, gestionarea riscurilor, acces la piață și export.

Investiția continuă și după lansarea producției

Efes Moldova a fost primul exemplu practic al acestei abordări. Participanții au urmărit principalele etape ale procesului de producție, evoluția portofoliului de branduri și infrastructura tehnologică a întreprinderii, însă discuția s-a concentrat mai ales asupra modului în care o unitate de producție deja matură continuă să investească în eficiență.

Unul dintre domeniile prioritare este utilizarea mai eficientă a resurselor. Efes Moldova a implementat 13 proiecte, cu investiții de peste 600.000 de euro, printre care recuperarea biogazului din apele uzate, optimizarea proceselor de încălzire și răcire, reutilizarea apei și alte soluții tehnologice.

Rezultatele sunt măsurabile: consumul de gaze naturale a fost redus cu 12%, consumul total de apă cu 8%, iar amprenta de carbon a scăzut cu 578 de tone.

Pentru companie, aceste rezultate nu țin doar de agenda de mediu. Eficiența resurselor este parte a modernizării continue a producției și influențează direct costurile, reziliența operațională și competitivitatea.

Pentru un investitor, concluzia este una relevantă: investiția inițială pune în funcțiune producția, însă performanța pe termen lung depinde de capacitatea companiei de a continua să investească în tehnologie, procese și eficiență.

Radio Chisinau

O bază sigură de materii prime se construiește în timp

În industria agroalimentară, următoarea întrebare apare dincolo de poarta fabricii: cât de sigură este aprovizionarea cu materie primă?

Südzucker Moldova a arătat cât de strâns poate fi legată o afacere industrială din sectorul agricol. Principala unitate de producție a companiei este fabrica de zahăr din Drochia, cu o capacitate medie de procesare de 3.400 de tone de sfeclă de zahăr pe zi și un volum sezonier de 300-350 de mii de tone.

În paralel, Agro-SZM gestionează 8.288 de hectare de teren agricol în mai multe zone ale țării. Compania colaborează cu fermierii, organizează seminare și activități în câmp, testează tehnologii și soiuri noi. Pe mai mult de 2.200 de loturi experimentale sunt evaluate scheme de fertilizare, hibrizi și soluții de protecție a culturilor, iar rezultatele sunt apoi transferate în practica fermelor.

Lanțul de producție nu se oprește însă la zahăr. O parte dintre subproduse sunt reintegrate în circuitul economic. Instalația de biogaz produce aproximativ 8,5 milioane de metri cubi de biogaz anual, iar complexul de depozitare a produselor, cu o capacitate de 15 mii de tone, utilizează căldura reziduală a acestei instalații pentru uscarea cerealelor umede. Una dintre cele mai clare idei din prezentare a fost că schimbările climatice schimbă tehnologia. Pentru producător, aceasta înseamnă adaptarea metodelor și perioadelor de cultivare și recoltare. Datele prezentate arată că nivelul mediu al precipitațiilor în perioada 2011–2025 a fost cu 57 mm mai mic (483,2 mm) decât în perioada precedentă de 15 ani, 1995–2010 (540,2 mm).

Pentru un potențial investitor, experiența Südzucker arată că o bază locală de materii prime nu apare de la sine. Ea se construiește prin tehnologie, cercetare și relații pe termen lung cu producătorii agricoli.

Sprijin există, dar asigurarea agricolă rămâne puțin utilizată

Riscul climatic duce firesc discuția către instrumentele de protecție financiară.

GRAWE CARAT Asigurări a descris situația de pe piață printr-o formulă foarte directă: sprijin puternic, dar un nivel redus de utilizare. Deși statul subvenționează până la 70% din prima de asigurare, doar aproximativ 1-2% din suprafața agricolă a Republicii Moldova este asigurată. Printre cauzele identificate de companie se numără lipsa de încredere în modul de evaluare a daunelor și formulările insuficient de clare ale riscurilor asigurate.

De aceea, GRAWE CARAT pune accent nu doar pe produsul de asigurare, ci și pe transparența mecanismului. Modelul propus permite selectarea riscurilor și stabilirea sumei asigurate, iar evaluarea daunelor se face direct în teren.

Un element important este momentul despăgubirii. Plata poate fi făcută înainte de recoltare, atunci când producătorul are cea mai mare nevoie de lichidități.

Din perspectiva investitorului, problema nu mai este doar existența unei polițe, ci gradul de predictibilitate pe care îl poate oferi aceasta într-un sector în care costurile tehnologice și valoarea potențialelor pierderi sunt în creștere.

Accesul la piață începe cu mult înainte ca produsul să ajungă la raft

După producție și materie primă, următorul pas este accesul la client.

METRO Moldova a prezentat această etapă din perspectiva cerințelor față de furnizori. Un produs bun nu este suficient. Pentru a intra într-un canal profesional de vânzare, producătorul trebuie să respecte cerințele legale și de siguranță alimentară, să asigure ambalarea adecvată, trasabilitatea, logistica stabilă și capacitatea de a crește volumele.

Mesajul METRO este că standardele creează valoare doar atunci când sunt aplicate consecvent.

Compania a prezentat și un caz concret, cel al producătorului de legume Andrei Leontiev din nordul Moldovei. Colaborarea începe înainte de sezon, prin planificarea volumelor, soiurilor, ambalajelor și logisticii. În timpul sezonului, relația continuă prin coordonarea sortimentului, prețurilor și livrărilor constante.

Astfel, accesul la piață nu începe în momentul în care produsul ajunge la raft, ci mult mai devreme, prin capacitatea furnizorului de a planifica și de a livra constant.

Radio Chisinau

Cum transformi accesul la piețele externe într-un business de export

Sandriliona a adus în discuție o altă dimensiune a dezvoltării unei afaceri: accesul la piețele externe. Compania exportă aproximativ jumătate din producție și este prezentă pe mai mult de 15 piețe externe din Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Africa.

Una dintre ideile centrale ale prezentării a fost că accesul la o piață creează doar oportunitatea; transformarea acesteia într-un business real cere calitate, adaptare și perseverență.

Înainte de intrarea pe o piață nouă, compania analizează puterea de cumpărare și cerințele comerciale, parcurge procedurile de conformitate și adaptează rețetele, ambalajele și etichetarea la cerințele locale.

Pentru un producător de înghețată, una dintre cele mai dificile componente este logistica. Marfa trebuie transportată la aproximativ –18°C, iar livrarea către piețele îndepărtate poate dura între patru și douăsprezece săptămâni.

În 2022, după declanșarea războiului, rutele tradiționale prin portul Odesa au fost blocate. Certificarea pentru export în UE, obținută cu un an înainte, a permis companiei să redirecționeze rapid fluxurile prin portul Constanța.

Experiența din 2022 a arătat că, pentru un producător orientat spre export, logistica nu poate fi tratată doar ca o funcție operațională, ci trebuie să facă parte din strategia de business. Diversificarea rutelor și existența unor parteneriate logistice stabile sunt esențiale pentru continuitatea livrărilor.

Pentru o țară fără ieșire directă la mare, flexibilitatea rutelor și parteneriatele logistice stabile devin parte din însăși arhitectura businessului.

Sandriliona a subliniat și un avantaj mai puțin evident al unei piețe mici: un cadru instituțional compact poate facilita dialogul direct cu autoritățile și identificarea mai rapidă a soluțiilor atunci când apar bariere noi.

Cum se leagă toate aceste părți componente ale pieței

Spre finalul vizitei, discuțiile au continuat în sala de degustare a Efes Moldova, într-un cadru mai puțin formal, unde potențialii investitori au putut reveni asupra unor întrebări concrete și discuta direct cu reprezentanții companiilor.

Tocmai aici devine cel mai clar rolul FIA Investor Trust Platform.

În câteva ore nu poți înțelege în detaliu întregul sector agroalimentar al unei țări. Poți însă vedea cum se leagă între ele elementele care, într-o prezentare investițională clasică, apar separat.

O producție competitivă are nevoie de modernizare continuă. O bază locală de materii prime cere tehnologie și relații stabile cu fermierii. Riscurile climatice trebuie gestionate financiar. Accesul la piața profesională presupune standarde și livrări constante, iar exportul are nevoie de adaptare, conformitate și logistică rezilientă.

FIA Investor Trust Platform – Trust Built on Experience nu înlocuiește datele oficiale despre Republica Moldova. Le completează cu ceea ce statisticile nu pot arăta: experiența companiilor care au trecut deja prin aceste etape și știu cum funcționează, în practică, piața locală.

Pentru un potențial investitor, tocmai această experiență poate deveni una dintre cele mai utile surse de informație atunci când încearcă să înțeleagă ce urmează după decizia de a intra pe piață.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: