Foto: Igor Grosu

Consiliul Audiovizualului va monitoriza rețelele sociale? Grosu: „Are deja experiență”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că Republica Moldova se confruntă tot mai acut cu fenomenul propagandei și al dezinformării, în special în mediul online, iar autoritățile trebuie să intervină prin modificări legislative pentru a limita aceste riscuri. Potrivit lui, în perioada următoare ar putea fi modificat Codul serviciilor sedia audiovizuale (CSMA), astfel încât Consiliul Audiovizualului să primească noi prerogative privind reglementarea spațiului digital. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 27 octombrie a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Șeful legislativului a spus că scopul acestor măsuri nu este cenzura, ci crearea unor reguli clare care să asigure un mediu informațional corect și responsabil.

„Trebuie să existe un echilibru între reglementare și libertatea de exprimare. Când vorbim despre manipulare, propagandă, dezinformare, nu ne referim la cei care întâmplător au dat share la o știre pe care nici măcar n-au citit-o până la final, ci ne referim la propaganda organizată, agresivă, plătită cu bani grei. Noi ne referim la cei care țintit, profesionist, pentru bani, lucrează pentru a manipula și dezinforma”, a spus președintele Parlamentului, potrivit IPN.

Potrivit președintelui Parlamentului, Consiliul Audiovizualului este instituția potrivită pentru a prelua responsabilitatea reglementării mediului online.

„Consiliul Audiovizualului are deja experiență în a face diferența dintre cele două practici. La validarea rezultatelor, Curtea Constituțională a venit cu o adresă, recomandare, pentru Parlament, ca acest aspect să fie reglementat. Noi nu avem nici măcar cele mai elementare noțiuni de reglementare a acestui domeniu”, a mai spus Igor Grosu.

Oficialul a menționat că în CSMA ar putea fi introduse noi definiții și prevederi privind reglementarea rețelelor sociale, astfel încât să fie stabilite reguli clare pentru gestionarea conținutului online.

„În Codul serviciilor media pot fi operate modificări astfel încât să fie reglementate și rețelele sociale. În Cod trebuie să fie introduse diverse definiții și prevederi privind reglementarea rețelelor sociale. La STRATCOM credem că totuși trebuie să rămână partea analitică, cea de recomandare, anticipare, nu cea de reglementare”, a precizat președintele Parlamentului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/«Шор»

Independentă sau parte a Moldovei? Cum văd locuitorii Găgăuziei viitorul autonomiei — sondaj IMAS

Majoritatea locuitorilor Găgăuziei văd viitorul regiunii în cadrul Republicii Moldova, însă opiniile diferă în privința statutului autonomiei. Cei mai mulți, 39%, își doresc mai multe competențe și drepturi pentru regiune, în timp ce 7% susțin independența acesteia, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS.

Participanții la sondaj au fost întrebați cum ar trebui să evolueze statutul Găgăuziei și relațiile acesteia cu Chișinăul.

Extinderea autonomiei este opțiunea cu cea mai mare susținere: 39% dintre respondenți consideră că Găgăuzia ar trebui să rămână parte a Republicii Moldova, dar să beneficieze, în același timp, de mai multă autonomie și de mai multe drepturi.

Aproape jumătate dintre cei intervievați se pronunță pentru păstrarea nivelului actual de autonomie, deși opiniile lor privind integrarea diferă.  25% își doresc o mai bună integrare a regiunii în Republica Moldova, cu păstrarea actualului statut de autonomie. Totodată, 22% consideră că Găgăuzia ar trebui să rămână parte a țării cu același statut și aceleași drepturi ca în prezent.

Independența Găgăuziei este susținută de 7% dintre cei intervievați. Alte 3% optează pentru integrarea deplină a regiunii în Republica Moldova, fără un statut special.

IMAS a realizat cercetarea în rândul locuitorilor Găgăuziei în două etape, în perioadele 11–19 septembrie și 17–25 octombrie. La prima etapă au participat 818 respondenți, iar la a doua — 825. Marja de eroare este de ±3,4%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: