justice.gov.md

Consiliul de mediere are un nou președinte

Felicia Chifa a fost numită președinta Consiliului medierii, în cadrul ședinței din 29 noiembrie. Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat la deschiderea ședinței că așteptările de la membrii Consiliului de mediere sunt mari.

„Și ministerul Justiției urmează să se implice activ în promovarea medierii, acțiuni în acest sens sunt prevazute si in în Planul de acțiuni, cât și în Strategia de dezvoltare a sectorului justiției, care urmează a fi adoptată”, a spus Mihailov.

Consiliul de mediere este un organ înfiinţat pe lângă Ministerul Justiţiei cu scopul de a organiza şi coordona activitatea mediatorilor. Acesta a fost instituit în anul 2007 prin legea cu privire la Mediere (intrată în vigoare în 2008).

Consiliul de mediere este compus din 9 membri desemnaţi prin ordinul Ministrului Justiţiei, în baza rezultatelor concursului public organizat de Ministerul Justiţiei. Termenul mandatului membrilor Consiliului de mediere este de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii lui o singură dată, iar mandatul Preşedintelui Consiliului este pentru o durată de 2 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Atac armat în orașul polonez Cracovia: 5 persoane au fost ucise, iar peste 10 au fost rănite (VIDEO)

Un atac armat a avut loc în orașul Cracovia, Polonia, pe 7 noiembrie. Potrivit ultimelor informații oferite de poliție, cinci persoane au fost ucise, iar alte peste zece au fost rănite. Suspectul a fost reținut, însă a fost rănit în timpul operațiunii și se află în prezent la spital.

Potrivit presei poloneze, care citează martori oculari, mai multe focuri de armă s-au auzit în Piața Centrală a orașului, ceea ce a provocat panică în rândul trecătorilor.

Conform RMF24, atacatorul a deschis focul din mașina sa asupra unor persoane alese la întâmplare. Polițiștii au tras asupra acestuia în timpul operațiunii de reținere, iar ulterior a fost transportat la spital. Deocamdată, motivele atacului nu sunt cunoscute.

Oamenii legii au confirmat moartea a cinci persoane. Alte peste zece au fost rănite, inclusiv polițiști.

În momentul producerii atacului, în apropierea Pieței Centrale avea loc o manifestație organizată de formațiuni politice de dreapta, în legătură cu criza din jurul Tribunalului Constituțional al Poloniei. Deocamdată, nu există informații care să indice o legătură între manifestație și atacul armat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: