psrm.md

Consiliul Republican al PSRM și-a desemnat comitetul executiv, organul colegial de conducere al partidului

Consiliul Republican al PSRM s-a reunit, astăzi, în ședință și a ales pentru o perioadă de 4 ani, componența Comitetului Executiv, organul colegial de conducere al partidului. Astfel, din componența noului organ de conducere al PSRM fac parte: Vlad Bătrîncea, Olga Cebotari, Grigore Novac, Adela Răileanu, Maxim Lebedinschi.

La rândul său, Comitetul Executiv l-a ales pe Vlad Bătrîncea în calitate de secretar executiv al PSRM.

Totodată, Consiliul Republican al PSRM a făcut o analiză a situației social-politice din țară și au exprimat îngrijorări profunde în legătură cu numeroasele crize prin care trece Republica Moldova.

„Scumpirea tuturor produselor, inclusiv a celor de primă necesitate, pâinea și lactatele, a înregistrat cote pe care Moldova nu le-a mai văzut din anii 90 ai secolului trecut”, afirmă socialiștii.

Amintim că în noiembrie 2021, fostul lider al PSRM și-a anunțat plecarea din partid, însă pe 18 decembrie, acesta a fost ales președinte de onoare al socialiștilor. Tot atunci, la Congres a fost aleasă şi noua componenţă a Consiliului Republican al PSRM şi a Comisiei Republicane de Control.

Precizăm că în cadrul aceluiași eveniment a fost aprobat noul program politic al PSRM, dar și noua redacție a statutului formațiunii.

În urma acestor modificări, funcția de președinte de partid a fost lichidată fiind creat organ de conducere – executivul politic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/BARE ROM

Artur Cerari, baronul romilor din Republica Moldova, a decedat

Pe 4 iulie, Asociația obștească „Bare-Rom” și Coaliția „Vocea Romilor” au anunțat decesul lui Artur Cerari, baronul romilor din Republica Moldova.

„Astăzi, comunitatea romilor și întreaga Moldovă au pierdut un om de seamă. Baronul Artur Cerari a plecat dintre noi, lăsând în urmă o viață dedicată familiei, tradițiilor și comunității pe care a condus-o cu demnitate și respect. El a devenit baron după moartea tatălui său, Mircea Cerari, și a fost cunoscut ca lider al romilor din Soroca. Plecarea sa lasă un gol greu de umplut”, a comunicat Asociația obștească „Bare-Rom”, al cărei președinte este Robert Cerari.

Despre decesul lui Artur Cerari a anunțat și Coaliția „Vocea Romilor”. „Plecarea sa lasă un gol adânc în inimile familiei, ale celor apropiați și ale întregii comunități rome care l-a respectat și l-a urmat. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a declarat Coaliția.

Pentru Realitatea, apropiații familiei au declarat că Artur Cerari a suferit un infarct pe fondul unor probleme de sănătate. Potrivit sursei citate, Artur Cerari a decedat sâmbătă la vârsta de 65 de ani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: