noi.md

Controale inopinate la companiile petroliere din Moldova la care lipsește motorina 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că a inițiat un șir de controale inopinate la unele companii petroliere pentru a stabili cauza lipsei unor tipuri de carburanți la anumite stații de alimentare, în special, motorină.

Inspectorii ANRE urmează să contrapună informațiile obținute de la stațiile de alimentare cu datele privind stocurile de la depozitele companiilor petroliere, pentru a identifica motivele reale care au dus la oprirea comercializării și a da o apreciere prin prisma legislației în vigoare a acțiunilor acestora.

Totodată, pentru a facilita logistica aprovizionării statului cu carburanți, ANRE, în comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a instituit un mecanism zilnic de raportare de către importatorii de produse petroliere a informațiilor privind unitățile de transport (autocisterne/vagoane) care staționează la punctele de trecere a frontierei de stat.

„Datele obținute sunt ulterior transmise instituțiilor responsabile pentru identificarea celor mai rapide și eficiente măsuri în vederea fluidizării traficului de produse petroliere, astfel încât balanța zilnică să permită creșterea stocurilor la depozitele importatorilor”, comunică reprezentanții Agenției.

***

Pe 7 iunie, AutoBlog.MD anunța că mai multe stații de alimentare cu carburanţi din Republica Moldova nu mai dispun de motorină în stoc. „Sursele noastre ne spun că la moment ar fi vorba de cel puțin 100 de stații din țară, dintre care aproximativ 20 sunt din Chișinău. Numărul lor ar putea crește și mai mult în următoarele 24 de ore”, comunicau reprezentanții portalului.

Într-o reacţie pentru Jurnal TV, directorul ANRE a numit AutoBlog.MD drept unele manipulatorii. „Prin distribuirea acestor informații se încearcă manipularea pieței petroliere și dorința de a crea panică. ANRE dezminte informațiile și precizează că sunt suficiente cantități de benzină și motorină”, a declarat directorul Eugen Carpov.

În această ordine de idei, reprezentanții portalului au apelat la comunitatea lor online pentru a clarifica situația de pe piața carburanților. Prin urmare AutoBlog.MD scrie că a primit mai multe imagini de la consumatori unde se confirmă lipsa de carburanți în stații de alimentare din diferite locații.

Pe 9 iunie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian a confirmat că unele stații PECO se confruntă cu lipsa motorinei la pompă. Pentru Unimedia, parlamentarul a dat asigurări că instituțiile responsabile verifică situația.

Tot pe 9 iunie, reprezentanții ANRE confirmau că se atestă cazuri când la unele stații de alimentare lipsește un produs sau altul –  „dar acestea nu reprezintă un fenomen sistemic și ține mai mult de situația logistică complicată din ultimele zile la trecerea frontierei Republicii Moldova”, preciza Agenția.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: