Gatton Star

Coronavirus: Bilanțul deceselor a urcat la 204. Alte 231 de persoane sunt în stare gravă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează despre înregistrarea altor 2 decese provocate de COVID-19. Potrivit datelor prezentate în dimineața zilei de 16 mai, numărul deceselor a ajuns la 204.

Deces 203: Bărbat de 69 ani, din mun. Chișinău. Internat în stare gravă, la data de 7 mai, la Spitalul Clinic Muncipal „Sfânta Treime”. Comorbidități: insuficiență cardiacă și congestivă, cardiomiopatie dilatativă.

Deces 204: Femeie de 79 ani, din Ștefan Vodă. Internată la data de 23 aprilie, la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: diabet zaharat, hipertensiune arterială, encefalopatie de geneză mixtă, obezitate.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 5 745 de cazuri de infecție COVID-19, dintre care 764 în Transnistria.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19, au fost internați 98 pacienți cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 231 – stare gravă (18 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 507 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi sunt în stare satisfăcătoare.

Pe parcursul zilei de ieri alte 64 persoane au fost externate. În total, 2 344 persoane au fost tratate de COVID-19.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 1290 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-302, asistenţi medicali-483, felceri-65, farmacişti-19, personal auxiliar-421 persoane.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: