president.gospmr.org

Criza energetică în Transnistria: Gazele disponibile mai ajung doar 24 de zile

Regiunea transnistreană mai are gaze pentru 24 de zile. Datele au fost prezentate în cadrul așa-numitului „Consiliu de Securitate” de la Tiraspol, convocat de către liderul nerecunoscut, Vadim Krasnoselski, în data de 8 ianuarie.

Localitățile din stânga Nistrului consumau în medie 270 de mii de metri cubi de gaze pe zi, iar pe moment regiunea transnistreană mai are o rezervă de 13 milioane de metri cubi.

În contextul crizei energetice, întreprinderile din regiune sunt încurajate să își desfășoare activitatea în timpul nopții, când consumul de energie este mai redus.

Centrala de la Cuciurgan, care funcționează acum pe cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferența este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.

***

Amintim că, necesarul de energie electrică al malului drept al Republicii Moldova pentru data de 8 ianuarie a fost acoperit integral. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de compania de stat Energocom.

„Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producția locală de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, sursele de energie regenerabile locale, restul electricității va fi achiziționată din import și de pe bursă”, a transmis Energocom.

Amintim că, pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.

Din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

Deficitul de curent electric al malului drept (controlat de autoritățile constituționale) este asigurat din importuri, preponderent din România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: