Newsmaker

CSM a amânat concursul pentru numirea a cinci judecători noi la Curtea de Apel Chișinău. Ce s-a întâmplat?

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat mai multe concursuri care urmau să se desfășoare pe 28 septembrie, inclusiv cel pentru alegerea a cinci judecători noi la Curtea de Apel Chișinău. Decizia a fost luată din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus din Republica Moldova.

În cadrul ședinței din 28 septembrie, CSM urma să desfășoare concursul pentru funcția de președinte a Curții de Apel Bălți și cea de președinte și vicepreședinte a Curții de Apel Comrat. De asemenea, urmau să fie aleși cinci judecători noi la Curtea de Apel Chișinău și președintele Curții de Apel Chișinău, sectorul centru. În ultimul moment, CSM a decis să suspende concursurile.

Serviciul de presă al CSM a precizat că a recurs la această decizie „pentru a proteja sănătatea participanților”. Data desfășurării noilor concursuri nu a fost deocamdată stabilită.

Amintim că, în cadrul ședinței din 21 septembrie, CSM a decis să amâne și desfășurarea adunării generale a judecătorilor până pe 3 decembrie (data inițială era de 1 octombrie). Amânarea a fost argumentată, de asemenea, prin înrăutățirea situației pandemice din țară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: