știri.md

Cu autobuzul Primăriei la concertul Okean Elzy de la Arena Chișinău. Anunțul lui Ion Ceban

Primăria Chișinău va asigura transport cu ocazia deschiderii Arenei Chișinău. Primarul Ion Ceban a spus că decizia a fost luată ca urmare a numărului mare de doritori de a participa la concertul trupei „Okean Elzy” din 24 decembrie. 

„Va fi un eveniment foarte mare, un concert unde este preconizat să participe mii de oameni, deoarece în scenă vor fi cei de la Okean Elzy. Sunt foarte mulți doritori”, a comunicat edilul, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău din 12 decembrie.

Ceban a spus că organizatorii evenimentului au apelat la Primăria capitalei „pentru a-i susține în ceea ce privește transportul public care poate ajunge acolo”.

„M-am gândit că noi putem să ne implicăm, să susținem, deoarece este vorba de cetățenii noștri și trebuie să ne îngrijim să ajungă în siguranță și să vină în siguranță de la eveniment”, a comunicat primarul.

În acest sens, edilul s-a adresat responsabililor din cadrul Primăriei să-i fie prezentat un plan de organizare a transportului public – „până mâine, cel puțin miercuri”.

„Vă rugăm foarte mult să realizăm un plan de organizare a transportului public în acea seară de la ora 16 și până la 18 și 30. Am zis în interval de 30 de minute, 7-10 autobuze să se poată deplasa spre Arenă și deja de la ora 10 seara – de la Arenă înapoi spre Circ, acolo unde oamenii să poată prelua alte tipuri de transport”, a comunicat edilul.

***

Amintim că Arena Chișinău va fi deschisă în ajun de Crăciun pe stil nou. Edificiul va fi inaugurat cu un concert istoric al trupei „Okean Elzy”. Recent, trupa „Okean Elzy” a mulțumit fanilor din Moldova, care de mai bine de un an nu au returnat biletele pentru spectacolul reprogramat din septembrie 2021 din cauza restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19.

Totodată, reprezentanții trupei au precizat că înainte de începerea oficială a vânzărilor, biletele vechi vor fi înlocuite cu cele noi. „Toți ceilalți vor putea cumpăra biletele începând cu 1 decembrie 2022, când oficial vor fi deschise vânzarile. Ne vedem în curând”, a adăugat trupa.

Reamintim că Arena Chişinău se întinde pe o suprafaţă totală de 69 de hectare, la periferia Chişinăului, în comuna Stăuceni. Lucrările de construcţie au început în octombrie 2018, la iniţiativa guvernului Partidului Democrat. PDM prezenta atunci Arena Chişinău drept principalul centru sportiv şi de divertisment din oraş. Costul total al proiectării şi construcţiei depăşeşte 43 de milioane de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: