„«Culiocarul» Dodon așa și nu și-a învățat lecția”. Radu Marian reacționează la mesajele președintelui PSRM

Deputatul PAS Radu Maria a publicat pe canalul său de Telegram o replică pentru președintele PSRM, Igor Dodon, în care a declarat că, Culiocarul Dodon așa și nu și-a învățat lecția,” făcând referire la o serie de prognoze ale lui Dodon, inclusiv previziunile din 2020 privind o victorie în alegerile prezidențiale, care s-au încheiat însă cu o înfrângere în fața Maiei Sandu.

Mai recent, Dodon a declarat că socialiștii vor triumfa la alegerile următoare parlamentare, aducând în discuție posibile proteste și sesizări legate de presupuse nereguli în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

„ «Culiocarul» Dodon așa și nu și-a învățat lecția. De când îl țin minte, face tot felul de previziuni de viitor care se dovedesc a fi greșite. (…). Eu previziuni despre alegeri nu o să fac, dar de fiecare dată când Dodon deschide gura, devin mai optimist”, a scris Radu Marian.

Amintim că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au anunțat proteste după alegerile din 3 noiembrie. Anunțul a fost făcut de către Igor Dodon pe 7 noiembrie, într-un briefing de presă.

„Astăzi, venim cu declarația comună că alegerile prezidențiale din acest an nu pot fi considerate libere și democratice, în condițiile politizării CEC, a utilizării resurselor administrative, a monopolului și cenzurii presei, a impedimentelor create cu rea voință pentru alegatorii din diverse regiuni din țară și din exterior. (…). Noi vom apară votul și dorința de dreptate a cetățenilor noștri prin toate căile legale posibile, inclusiv prin acțiuni pașnice de protest. (…). Facem apel la toate partidele, care doresc o societate consolidată, alegeri libere și unitatea poporului, să susțină aceste cerințe înaintate de PSRM”, a declarat Dodon.

***

Precizăm că, pe 3 noiembrie, a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Scrutinul a fost câștigat de Maia Sandu, care a obținut 50,35% din sufragii. Contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, a acumulat 44,65% dintre voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: