Colaj NM

Cum 18 pachete de țigări s-au transformat în „contrabandă”. Socialistul Bolea cere demisia deputatului PAS Oleg Canațui

Deputatul din fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea, a a anunțat pe 28 septembrie că va depune mai multe interpelări la SIS, Serviciul Vamal, Poliția de Frontieră și Procuratura Generală pentru a clarifica implicarea deputatul PAS, Oleg Canațui „în acțiuni de contrabandă cu țigări”. De cealaltă parte, parlamentarul vizat susține că este victima unei campanii de denigrare și că a cumpărat de la un duty free, la ieșirea din țară, două blocuri cu țigări, pe care le-a aruncat la intrare în România, când vameșii l-au anunțat că nu este permisă traversarea frontierei cu produsele respective.

În cadrul unui briefing de presă, vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități Vasile Bolea l-a acuzat pe deputatul PAS Oleg Canațui de trafic de țigări și utilizarea în acest scop a pașaportului diplomatic. Anterior, Bolea a publicat procesul verbal prin care parlamentarul vizat recunoaște că avea 18 pachete de țigări asupra sa, la intrarea în România.

„Contrabanda de țigări efectuată de un deputat aduce mari prejudicii imaginii Republicii Moldova. Este un caz care a bulversat întreaga societate și nu vedem nicio reacție din partea PAS, însă contrabanda cu țigări a unui deputat utilizând pașaportul diplomatic trebuie să aibă o reacție din partea acestui partid. Majoritatea societății așteaptă cererea de demisie a deputatului Oleg Canațui. Vom aștepta reacții din partea Președinției, PAS-ului, Procuraturii, Poliției de Frontieră și din partea jurnaliștilor de investigații”, a declarat Vasile Bolea.

Bolea a mai menționat că dispune de informații precum că deputatul Oleg Canațui ar deține mai multe microbuze care transportă colete către țările UE. Recent, aflându-se la volanul unui microbuz, Canațui ar fi traversat frontiera de stat prin coridorul verde destinat diplomaților, utilizând pașaportul diplomatic fără a fi supus vreunui control la vamă. Socialistul mai spune că poliția de frontieră română ar fi descoperit că deputatul a traversat frontiera încălcând legislația României și UE. Bolea i-a cerut șefului Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi să explice situația.

În replică, deputatul Oleg Canațui susține că ar fi victima unei campanii de denigrare, prin care s-ar urmări scopul răzbunării pentru deciziile luate în calitate de membru al consiliului raional Leova, dar și de a dăuna imaginii PAS. Mai mult, acesta susține că socialistul Vasile Bolea ar avea propriile motive de a-l ataca în spațiul public.

„Pe data de 09.09.2021 mă deplasam la volanul automobilului propriu, împreună cu alte 6 persoane cunoscute. După ce am traversat frontiera R.M., am procurat de la magazinul „Duty Free”, în mod legal, 2 blocuri de țigări, o sticlă de vin și o cutie de ciocolate. Costul țigărilor este de aproximativ 480 lei. Nu am ascuns faptul procurării acestor țigări, iar lucrătorii vamali din România mi-au comunicat că nu pot trece frontiera cu aceste țigări. ACCENTUEZ CĂ EU le-am abandonat benevol, în prezența autorităților vamale române, în acest sens fiind întocmit un act de abandonare în vamă a acestor țigări”, a argumentat Canațui.

Mai mult, acesta susține că nu dispune pînă în prezent de pașaport diplomatic și că informația că ar fi făcut anumite deplasări în timpul ședințelor parlamentului sunt false, întrucât nu a lipsit niciodată de la acestea.

Deputatul PAS Oleg Canațui a făcut trimitere la art.248 a Codul Penal, potrivit căruia, contrabanda de țigări se referă la introducerea ilegală în țară a mărfii în valoare mai mare de 400 de mii de lei:  „(1) Introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor, prin locuri stabilite pentru control vamal, prin tăinuire de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei, dacă valoarea mărfurilor este mai mare de 8000 de unităţi convenţionale…”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Un reprezentat PAS, agresat fizic de un consilier al primarului Ion Ceban? A depus plângere la poliție. Reacție

Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din CMC, Sergiu Bejenari, a anunțat că a depus o plângere la poliție împotriva lui Ion Bulgac, consilier al primarului capitalei Ion Ceban. Bejenari susține că a fost amenințat și agresat fizic în scuarul Catedralei. Pe de altă parte, Bulgac afirmă că nu l-a agresat fizic pe Bejenari și că așteaptă să fie invitat la poliție.

Sergiu Bejenari a anunțat, în seara zilei de 7 octombrie, că a depus o plângere la poliție împotriva lui Ion Bulgac.

„M-a amenințat și agresat fizic chiar în scuarul catedralei de fața poliției. Condamn comportamentul bădărănesc și agresiv al lui Ion Bulgac, care deține o funcție publică și a agresat un cetățean care își exercita dreptul și munca într-un spațiu public din Chișinău. (…) Eu încă am speranța că tânăra generație va respecta o etică și cultură politică, iar cei care se comportă agresiv și încearcă să promoveze ceea ce promovează alde funcționarul Ion Bulgac, să fie taxați și penalizați”, a scris Bejenari pe o rețea de socializare, publicând o imagine din fața Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Într-un comentariu pentru NewsMaker, Ion Bulgac a declarat: „Nu l-am agresat pe acest ins și aștept să fiu invitat la Poliție să ne lămurim. Persoana respectivă este un provocator ordinar, în ultimele zile am avut mai multe conflicte din cauza faptului că mi s-a încălcat spațiul personal și nu am făcut decât să îi dau camera la o parte. Eu nu sunt deprins să lupt cu jumătăți de măsură și nu am o problemă să îi confrunt pe cei care nu știu să se comporte omenește. În viața mea nu m-am bătut cu nimeni și nici nu planific să încep, nu a fost nici un fel de agresiune fizică și aștept invitația la Poliție”.

Menționăm că, în contextul disputelor privind lucrările din scuarul Catedralei, Bejenari a publicat mai multe imagini video de la fața locului, în care apare și Bulgac. „Al tău job care este: să stai în parc?”, l-a întrebat Bejenari pe Bulgac într-unul dintre videoclipuri. „O să-ți zboare telefonul cela”, a reacționat Bulgac. „Deci, tu mă ameninți”, a spus Bejenari. „Întreabă poliția ce fac în parc. Întreabă ce este cu tractorul arestat. Ce ne filmezi pe noi?”, a mai spus Bulgac. Într-un alt videoclip, Bejenari s-a apropiat de Bulgac, iar acesta i-a îndepărtat telefonul cu mâna. Situația a degenerat într-un conflict, la care au intervenit mai multe persoane. „El m-a agresat acum”, a spus Bejenari în imaginile video.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: