cna.md

Cum „se rezolvă” dosarele de trafic de ființe umane. Un bărbat a extorcat €50 de mii de la un locuitor al Nisporeniului

Procuratura Anticorupție și CNA a reținut un bărbat bănuit că, împreună cu alți complici, ar fi extorcat de la un locuitor al raionului Nisporeni 50 000 de euro pentru „a rezolva” un dosar penal, pornit pe trafic de ființe umane și în care erau vizați mai mulți figuranți. 

În procesul documentării cazului, au fost constatate acțiunile ilegale de pretindere, acceptare și primire a mijloacelor bănești, în sumă de 47100 de euro și 50 000 de lei – sume care ar fi urmat să ajungă la persoane publice din Procuratură și Poliție. Cel puțin acest lucru l-ar fi susținut persoana care a pretins mijloacele financiare și care ar fi promis că poate soluționa încetarea dosarului, având influență asupra procurorilor și polițiștilor care gestionează cazul.

Astfel, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins pe 15 decembrie cu percheziții la domiciliile mai multor persoane și au reținut intermediarul, cel care ar fi primit personal banii. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de pușcărie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zaharova, după ce Chișinăul a decis să expulzeze un angajat al ambasadei ruse: Moscova va da un „răspuns ferm”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești.

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Poliția a fost sesizată de un localnic.

Potrivit Ministerului Apărării, drona este de tip Gheran-4 – model rusesc. Aparatul de zbor fără pilot era dotat cu un focos, care a fost dezamorsat și nimicit pe 24 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: