„Dacă eram ca la Bruxelles, aruncam cu ceapă în ei”: Costiuc la protestul fermierilor de la Negureni. Reacția Ministerului Agriculturii

În ajunul Crăciunului pe rit vechi, un grup de fermieri din satul Negureni, raionul Telenești, a organizat un protest, nemulțumiți de politicile statului privind susținerea agricultorilor. La acțiune au participat și deputații Partidului „Democrația Acasă”, printre care liderul Vasile Costiuc, care a criticat dur guvernarea pentru ignoranța față de problemele fermierilor și a sugerat că, dacă ar fi protestat ca la Bruxelles, ar fi dat foc la jumătate de capitală. În replică, Ministerul Agriculturii a declarat pentru NM că se lucrează la crearea unor mecanisme de cooperare între producători și rețelele de comerț.

Liderul Partidului „Democrația Acasă” și deputat în Parlament, Vasile Costiuc, a venit la protest pentru a-și arăta solidaritatea cu fermierii din Negureni. El a afirmat că nemulțumirile agricultorilor nu sunt noi, ci se repetă de ani de zile, acuzând guvernarea că nu ar fi luat măsuri concrete pentru a sprijini producția autohtonă.

„Din sursele mele avem cam 20.000 de tone de ceapă în depozitele noastre. Astăzi piața este invadată de produse din alte țări, iar fermierii noștri stau cu depozitele pline. Pe 29 decembrie, pe masa deputaților a fost o lege, cu privire la achizițiile publice. Am venit cu un amendament, prin care am insistat ca la această lege să fie prevăzut un mecanism prin care să susținem producătorii să vândă cel puțin la instituțiile publice, la spitale, grădinițe care consumă ceapă, morcovi. N-au vrut să facă nicio modificare. O altă lege care putea să salveze o parte din fermierii era să obligăm rafturile magazinilor să aibă 50% de producție autoctonă”, a spus Costiuc.

În încheiere, liderul Partidului „Democrația Acasă” a comentat și modul în care sunt organizate protestele în Republica Moldova, comparând situația cu manifestațiile fermierilor din statele UE. El a spus că moldovenii sunt un popor „extraordinar de cuminte” și că dacă eram ca europenii „spre care tindem” ar fi ieșit în stradă toți.

„Că dacă eram ca europenii eram în stradă toți, ca la Bruxellesm cu remorcile. Cu bălegar, cu ceapă aruncam în ei. Dădeam foc la o jumătate de capitală, ca să înțeleagă că ne doare o problemă. Noi am ieșit 3 oameni pe marginea drumului și ne-o preîntâminat să nu îndrăznim să blocăm traseul sau să aruncăm ceapă pe jos. Că ne mănâncă pușcăria. Când o să învățăm să fim ca fermierii din Polonia, ca ceilalți europeni, care au subvenții, subsidii, susținere din partea statului, motorina e mult mai ieftină, fără accize. La noi nimic din tot ce este în UE, nu există, dar ne dau în cap de ne iese ochii. La următoarea sesiune parlamentară ne ducem cu un sac de ceapă”, a încheiat parlamentarul.

La rândul său, colegul său de partid, deputatul, Sergiu Stefanco a vorbit despre importanța susținerii producției locale pentru securitatea alimentară a țării. Acesta a criticat în special „dublele standarde” ce ar fi fost aplicate de actuala guvernare, în ceea ce privește importurile.

„Este păcat, și cinic când se aplică dublele standarde. Când vorbim de energie electrică să cumpărăm mai ieftin din altă țară, ni se invocă că nu cumpărăm pentru a nu susține războiul. Dar când e vorba de protejarea producătorilor autohtoni, tot ce se importă în altă parte, este sub pretextul că este mai ieftin”, a menționat parlamentarul.

Protestul a fost anunțat pe rețelele de socializare de către Nicolae Gherasim, antreprenor și fermier din satul Negureni, raionul Telenești. În cadrul manifestației, acesta a menționat că tot mai mulți oameni sunt descurajați să continue munca pământului, în condițiile în care prețurile de vânzare nu acoperă nici măcar costurile de producție.

Fermierul a venit și cu un mesaj către guvernare cu îndemnul de a ieși la discuții pentru a găsi soluții la problemele din sector.

„Cât stați cu familia la masa de sărbătoare, să vă amintiți ce declarați acum 5 ani la Guvern, la Președinție. Să aveți curajul și voința de a ne așeza la o masă rotundă. Nu ne rămâne altă soluție decât să ne strângem geamantanele și să plecăm peste hotare. Că dacă noi am ajuns în 2026 și un kilogram de ceapă deja costă mai ieftin decât un kilogram de grâu sau porumb. Vreau să vin cu mesaj ca să-și dea seama despre ce vorbesc. Asta e grav”, a afirmat Nicolae Gherasim.

Ministerul Agriculturii: „Nu este în interesul nimănui ca să avem importuri la legume”

Într-un comentariu pentru NewsMaker, secretarul de stat, Vasile Șarban a explicat că nu este în interesul autorităților să încurajeze importurile de legume, ci dimpotrivă, să fie susținută producția autohtonă, statul oferind subvenții pentru această ramură.

„Nu este în interesul nimănui ca să avem importuri la legume. De aceea noi am mers pe calea ca să acordăm subvenții pentru crearea grupurilor de producători ca noi să avem obținerea la acele volume de produs, la acele calități a fructelor, a legumelor, să fie omogene și să fie posibil de a avea acea relație contractuală cu rețelele de comerț”, a spus Vasile Șarban.

Oficialul a explicat că piața s-a schimbat semnificativ în ultimii ani: o mare parte din comercializare nu se mai face prin piețele tradiționale, ci prin magazine și supermarketuri, unde consumatorii preferă să cumpere mai multe produse într-o singură oprire. În acest context, Ministerul Agriculturii își propune să orienteze fermierii spre aceste rețele de comerț, pentru a le facilita vânzarea și a asigura o distribuție mai eficientă a produselor locale.

„Ceea ce noi vom duce și în continuare lucrul cu producătorii agricoli, inclusiv cu Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Legume, prin care noi avem o mare speranță și credem că vom ajunge la acele rezultate, ca să orientăm producătorii de a se coopera și să putem avea niște contracte, înainte chiar de sezon, contracte cu magazinele mari. Vrem ca producătorii să știe ce trebuie să producă,  în ce cantități trebuie să producă, care ar fi calitatea acelor produse care trebuie să fie livrate la rețele și să fie o sinergie în toată producerea și comerțul cu legume și fructe din Moldova”, a mai spus secretarul de stat.

În ceea ce privește protestele, reprezentantul ministerului a subliniat că într-o țară democratică fiecare cetățean are dreptul să-și exprime nemulțumirile.

„Deci fiecare are dreptul într-o țară democratică să-și manifeste, deci mulțumirea, nemulțumirea, doar că trebuie să fie în coordonare cu autoritățile locale. Noi regretăm despre situațiile respective, dar totuși chemăm producătorii, mai ales producătorii de legume, să aibă contact cu Asociația producătorilor și exportatorilor de legume, să putem avea o cooperare calitativă, nu doar pur și simplu de dragul cooperării”, a încheiat Vasile Șarban.

NM a solicitat o reacție și de la purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, pentru a expune un punct de vedere cu privire la criticile aduse de deputații Partidului „Democrația Acasă”. La momentul publicării materialului, însă, nu am primit niciun răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

MAE respinge acuzațiile Rusiei despre „militarizarea” Moldovei: „Nu corespund realității și nu sunt susținute de dovezi”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) respinge declarațiile reprezentantului Rusiei la OSCE, Dmitri Polianski, despre presupusa „militarizare” a Republicii Moldova și transformarea țării într-un „hub logistic” pentru Ucraina. Într-o reacție din 8 octombrie, instituția califică acuzațiile drept „false” și „nefondate” și îndeamnă Moscova să înceteze „dezinformarea și retorica de intimidare”.

Potrivit MAE, declarațiile despre presupuse rute de transport al dronelor, capacități de asamblare a acestora și centre medicale destinate armatei ucrainene „nu corespund realității și nu sunt susținute de dovezi”.

Ministerul amintește că o informație falsă similară, despre presupusa aterizare la Chișinău a unui avion cu drone militare destinate Ucrainei, a fost recent demontată de StopFals.md.

„Regretăm utilizarea platformei OSCE pentru promovarea unor asemenea falsuri la adresa Republicii Moldova”, se arată în reacție.

MAE mai precizează, în reacția sa, că riscurile reale pentru securitatea țării sunt generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Instituția face trimitere incidentul din 5 octombrie, din apropierea punctului de trecere Palanca, în urma căruia au fost înregistrate pagube materiale și a fost rănit un angajat al Poliției de Frontieră.

„Republica Moldova este un stat pașnic și neutru și va continua să acționeze pentru protejarea cetățenilor, suveranității și integrității sale teritoriale. Îndemnăm Federația Rusă să înceteze dezinformarea și retorica de intimidare la adresa Republicii Moldova și să respecte dreptul internațional și angajamentele asumate în cadrul OSCE”, se mai arată în reacția MAE.

Reacția vine după ce Dmitri Polianski a declarat, la o ședință a Consiliului Permanent al OSCE de la Viena, că Europa ar transforma Moldova într-un hub logistic pentru nevoile armatei ucrainene, potrivit RIA Novosti. Acesta a mai declarat că partea rusă ar avea date confirmate despre rute de livrare a dronelor asamblate în Europa, planuri de creare a unor unități de asamblare pe teritoriul Moldovei, precum și despre intenția de a amenaja centre medicale pentru armata ucraineană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: