kommersant.uk

De azi, reguli mai dure pentru cei care ajung în Marea Britanie. Vor fi obligați să efectueze trei teste la COVID

Începând de luni, 15 februarie, în Marea Britanie au intrat în vigoare reguli mai dure pentru cei care vin în țară. În afară de testul la COVID-19, înainte de zbor, călătorii vor trebui să se testeze încă de două ori în timpul celor 10 zile de autoizolare obligatorie după intrarea în țară, scrie RBC.

Potrivit noilor reguli, în ziua a doua și a opta de izolare după intrarea în țară, cei care au venit în Marea Britanie vor trebui să mai facă două teste. Persoanele care vor vrea să reducă din perioada de izolare pot să se testeze și în a cincea zi, contra plată. Dacă testul va fi negativ, acestea nu vor mai fi obligate să stea în izolare.

Pe de altă parte, dacă rezultatul vreunuia dintre teste se va dovedi pozitiv, carantina va fi extinsă cu încă 10 zile. În plus, rămâne în vigoare obligația de a prezenta, înainte de intrarea în țară, un test negativ, efectuat nu mai devreme de 72 de ore.

Odată ajunși în țară, călătorii vor trebui să completeze o anchetă publicată pe site-ul guvernului, pentru a se programa pentru testările ulterioare. Cei care nu vor efectua primul test după intrarea în țară vor fi amendați  cu £1000. Cei care nu vor efectua al doilea test riscă o amendă de £2000 și prelungirea carantinei cu 14 zile.

Pentru încălcarea regimului de autoizolare după venirea în Marea Britanie este prevăzută amenda de £5000, care va fi dublată în caz de încălcare repetată.

În afară de asta, autoritățile examinează posibilitatea adoptării unei legi care prevede până la 10 ani de închisoare pentru cei care s-au aflat în „țări cu risc ridicat de răspândire a COVID-19” cu 10 zile înainte de întoarcerea în Marea Britanie și nu au anunțat despre acest lucru.

Cei care s-au aflat în aceste țări vor fi obligați să se izoleze pe un termen de 10 zile în unul dintre cele 16 hoteluri speciale. Clienții vor plăti £1750 pentru trai și teste la COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: