2day.kh.ua

De ce au crescut facturile la căldură în decembrie? Explicația Termoelectrica

Facturile mai mari la căldură din decembrie 2025, care au provocat nemulțumirea multor chișinăuieni, reflectă consumul real și condițiile meteo, nu erori de calcul. Precizarea a fost făcută de directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Acesta a explicat că livrarea agentului termic este monitorizată strict și că orice consumator poate solicita verificări.

„Facturi mari – trebuie să înțelegem cu ce comparăm. Poate este corect să facem o comparație echitabilă, dacă comparăm mere cu mere. Tariful noi îl avem acum de un an de zile, aproximativ 2.500 de lei, înainte a fost mai mic”, a menționat directorul Termoelectrica.

Potrivit lui Razlovan, cetățenii nemulțuiți compară, de regulă, facturile actuale cu cele din perioadele când tariful era de 1.800 de lei, iar vremea de afară – mai blândă.

„Dacă oamenii se uită la facturile când tariful era mai mic, atunci da, plățile erau mai mici. Dar și luna decembrie diferă ca temperaturi de la an la an, ceea ce duce la consum mai mare sau mai mic”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, directorul „Termoelectrica” a amintit și modul de acordare a compensațiilor. Potrivit lui, în anii precedenți acestea erau indicate în facturi și, implicit, suma era mai mică. În prezent, însă, sunt acordate sub formă monetară.

Precizăm că, în Chișinău, tariful actual pentru energia termică este de 2.510 lei/Gcal. Acesta a fost aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică la începutul lui 2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

10,1 milioane de colete livrate, 915.194 de clienți, 60,5 milioane de lei achitați sub formă de taxe și 41,5 milioane de lei investiți — rezultatele Nova Post în Moldova pentru anul 2025

În 2025, Nova Post a înregistrat în Moldova creșteri pe toți indicatorii operaționali și financiari. Compania a livrat 10,1 milioane de expedieri — de 2,6 ori mai mult decât în 2024. Numărul de clienți a ajuns la 915.194, iar suma totală a taxelor achitate la bugetul Republicii Moldova a constituit 60,5 milioane de lei, cu 112% mai mult comparativ cu anul precedent.

Creșterea volumelor de livrare s-a înregistrat atât pe segmentul intern, cât și pe cel internațional. Numărul expedierilor interne a depășit 877 de mii, în creștere cu 12,7% față de anul 2024. Volumul livrărilor internaționale a crescut de aproape trei ori, ajungând la 9,2 milioane de expedieri. Cel mai frecvent, locuitorii Moldovei au primit colete din China, SUA, România și Ucraina, iar printre cele mai populare magazine online internaționale se mențin Temu, Joom, AliExpress, iHerb și Zapatos.

Aceste rezultate au fost posibile datorită dezvoltării sistemice a infrastructurii logistice și a serviciilor companiei. În 2025, Nova Post a investit 31,2 milioane de lei în extinderea rețelei, automatizarea proceselor, actualizarea identității vizuale, reînnoirea parcului auto și modernizarea terminalelor, ceea ce a permis creșterea eficienței și a vitezei de deservire a clienților. Un accent separat a fost pus pe transformarea digitală: investițiile în sectorul IT au constituit 10,3 milioane de lei. În prezent, rețeaua logistică Nova Post în Moldova include 57 de oficii, 262 de poștomate, 249 de puncte de eliberare și 3 centre de sortare.

Totodată, în 2025, compania a realizat o etapă importantă de transformare: Nova Poshta a finalizat procesul de schimbare a denumirii comerciale și a continuat activitatea sub brandul european unificat Nova Post. Aceasta face parte din integrarea în rețeaua europeană a grupului NOVA, prezentă deja în 15 țări din Europa. Pe parcursul anului, compania a actualizat identitatea vizuală oficiilor, a poștomatelor și al parcului auto, a lansat un nou site multilingv și a actualizat paginile din rețelele sociale. Etapa finală a rebrandingului va fi lansarea noii aplicații mobile Nova Post, planificată pentru 2026.

În paralel, compania și-a extins portofoliul de servicii pentru clienți. În 2025, Nova Post a lansat livrări internaționale între țările europene, inclusiv pe rutele din Moldova către țările din Europa și invers, oferind clienților posibilitatea de a expedia și primi colete nu doar din Ucraina sau România, ci și din alte țări europene. Compania se integrează activ cu magazinele online: a lansat livrarea comenzilor din magazinul online britanic ASOS și din marketplace-ul turcesc Trendyol și poartă negocieri cu parteneri din Cehia și Olanda. De asemenea, pentru accelerarea livrărilor internaționale, Nova Post a implementat serviciul de brokeraj vamal, care oferă clienților suport în procesul de vămuire a coletelor.

„În acest an ne vom concentra pe extinderea infrastructurii și pe dezvoltarea automatizării logistice. Printre prioritățile operaționale cheie se numără lansarea unei noi stații centrale de sortare și dezvoltarea soluțiilor de fulfillment, care vor face logistica mai rapidă și mai eficientă pentru mediul de afaceri. O atenție specială vom acorda susținerii antreprenorilor locali: împreună cu partenerii, lucrăm la lansarea unui nou marketplace, ca platformă suplimentară pentru dezvoltarea comerțului electronic și pregătim un program complex de susținere a antreprenorilor”, a declarat Serhii Shapran, CEO Nova Post Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: