De ce Nicușor Dan nu a publicat un mesaj de Ziua Independenței Moldovei? G4Media: „Exprimă un ideal unionist”

În premieră în ultimii ani, președintele României, Nicușor Dan, nu a transmis nicio felicitare publică de Ziua Independenței R. Moldova. Publicația G4media scrie, citând surse proprii, că lipsa unui mesaj din partea șefului de stat ar avea un substrat politic, și anume „exprimarea unui ideal unionist”.

„E doar o gafă sau o alegere deliberată, cu semnificație politică? Informațiile G4Media indică un semnal politic: exprimarea unui ideal unionist, așa cum o făcuse și acum o lună într-un interviu în presa germană, spre surprinderea jurnalistului FAZ. Dar unionismul e o sabie cu două tăișuri acum, în plină invazie a Rusiei și cu un guvern ungar care agită constant revizionismul istoric”, scrie publicația.

Conform sursei citate, mesajul de felicitare pregătit pentru președinte nu a fost transmis, ceea ce ar putea indica „o alegere politică” :

„Absența lui reprezintă un mesaj implicit de unionism, o spun oameni care înțeleg jocul președintelui: locul Republicii Moldova e lângă România, nu există deci nici un motiv de celebrare a independenței unui stat care ar trebui înghițit de România”, mai menționează publicația.

Sursele G4Media susțin că absența lui Nicușor Dan în R. Moldova de Ziua Independenței, alături de liderii europeni Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk, ar reprezenta „o strategie convenită cu Chișinăul”.

„Nicușor Dan nu a fost pe scenă, pentru că, din informațiile G4Media, strategia convenită cu Chișinăul e ca președintele să meargă în Moldova pe 31 august, de Ziua Limbii Române. Pare o decizie pragmatică, liderii europeni își împart sarcinile pentru a sprijini partida pro-europeană din Moldova la diferite evenimente publice”, scrie instituția media.

Amintim că în iulie, Nicușor Dan a declarat că, „personal, își dorește o unire cu R. Moldova, dar respectă pe deplin voința poporului din republica vecină”. Acesta a fost întrebat, în cadrul unui interviu oferit publicației germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, dacă România va investi și în infrastructura din R. Moldova, „care este puternic afectată de amenințările rusești”, în contextul în care țările NATO intenționează să își majoreze treptat cheltuielile pentru apărare până la 5%, din care 1,5% vor fi alocate infrastructurii relevante pentru apărare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

agora.md/imagine simbol

Escrocii se dau angajați ai Termoelectrica și amenință cu deconectarea de la servicii: avertismentul întreprinderii

Persoane necunoscute, care pretind că sunt reprezentanți ai Termoelectrica, contactează telefonic consumatorii întreprinderii, le solicită date cu caracter personal și îi amenință cu deconectarea de la servicii. Informația a fost comunicată de reprezentanții Termoelectrica, care au atenționat consumatorii că este vorba despre apeluri frauduloase.

În seara zilei de 4 noiembrie, reprezentanții Termoelectrica au anunțat că a fost identificată o nouă tentativă de înșelătorie.

„Cum acționează escrocii? Se prezintă drept angajați ai „Termoelectrica” S.A. Invocă necesitatea verificării sau înlocuirii contoarelor de apă caldă menajeră. Solicită numele, adresa de domiciliu și datele din buletinul de identitate. Amenință cu deconectarea de la servicii în cazul refuzului de a furniza informațiile solicitate”, au comunicat reprezentanții întreprinderii.

În acest context, reprezentanții Termoelectrica au precizat că instituția nu solicită telefonic date din buletinul de identitate, date bancare, coduri primite prin SMS sau alte informații confidențiale. „Verificarea contoarelor de apă caldă menajeră se efectuează conform procedurilor stabilite. Inspectarea instalațiilor din apartamente de către reprezentanții întreprinderii are loc în baza unei solicitări depuse preventiv de proprietar la Ghișeul Unic al „Termoelectrica” S.A. sau prin poșta electronică. Respectiv, reprezentanții „Termoelectrica” S.A. contactează telefonic consumatorii DOAR pentru a coordona data și ora vizitei, în funcție de disponibilitatea acestora, fără a solicita date cu caracter personal sau alte informații confidențiale. Reprezentanții „Termoelectrica” S.A. dețin legitimații de serviciu care confirmă statutul de angajați ai întreprinderii și pe care sunt obligați să le prezinte la solicitarea consumatorilor”, au adăugat reprezentanții întreprinderii.

Reprezentanții Termoelectrica au îndemnat consumatorii să sesizeze poliția în cazul unor tentative de înșelătorie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: