Primăria Chișinău

„De ce nu a ajuns nimic la primărie?”. Ion Ceban vrea să numere banii adunați de guvern de la donatorii străini

Primarul Ion Ceban va scrie un demers către Guvernul Republicii Moldova prin care va solicita crearea unui „Comitet de utilizare a banilor”. Instituția va avea drept scop să raporteze cetățenilor cum sunt cheltuiți banii din partea Uniunea Europeană. Edilul a venit cu această propunere, după ce autoritățile nu s-ar fi împărțit cu banii europenilor cu Primăria Chișinău.

„Chișinăul nu a avut ajutoare financiare externe în acest sens, doar prin parteneriatele pe care le avem fie că sunt interne sau externe, am reușit să facem diferite proiecte. Ne-am fi dorit și noi să înțelegem unde a ajuns acel un miliard de euro, care a venit în Republica Moldova. Cel puțin așa s-a vehiculat de la tribunele înalte și să ajungă ceva bani și pentru proiectele din Chișinău. Cred că jumătate din populația Republicii Moldova, care este stabilită aici, merită să fi ajuns ceva din acel miliard de euro și pe la ei, care așa și nu înțelegem unde este”, a declarat Ion Ceban.

Primarul general solicită un comitet special, care va raporta cetățenilor cum sunt cheltuiți banii.

„Am rugat și vă rog foarte mult să facem acel demers oficial, unde a ajuns un miliard de euro din granturi și credite, care sunt granturi și care sunt credite, din partea Uniunii Europene. Concret pe care domenii, ce a fost finanțat, ca să cunoaștem și noi și cetățenii. Este important să facem și un Comitet de utilizare a banilor, care vin în Republica Moldova, ca toată lumea să fie conștientă pe ce se cheltuie, care sunt împrumuturi, în ce condiții sunt aceste împrumuturi și ce s-a realizat exact. Este banul public, sunt banii pe care trebuie să-i întoarcă cetățenii Republicii Moldova și cred că este natural să cunoaștem și noi aceste subiecte”, a adăugat edilul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: