De ce se tergiversează examinarea în Parlament a proiectului privind înființarea crematoriilor în Moldova? Răspunsul lui Nantoi (VIDEO)

Deși a fost înregistrat în Parlament cu mai bine de un an în urmă, proiectul de lege care prevede înființarea crematoriilor în Republica Moldova nu a fost încă examinat de deputați. Unul dintre co-autorii inițiativei legislative, deputatul PAS Oazu Nantoi, a declarat pentru NM că proiectul a trecut audierile în comisiile parlamentare și „urmează” să aibă loc consultări publice pe marginea acestuia, însă fără a preciza când anume. 

Corespondenta NM Corina Malcocean l-a întrebat pe deputatul Oazu Nantoi de ce la peste un an din momentul în care a fost înregistrat în Parlament, proiectul de lege privind înființarea crematoriilor în țara noastră bate pasul pe loc. „Proiectul de lege a fost elaborat cu mai mult timp în urmă, a trecut audierile prin comisiile parlamentare și în rest, despre soarta proiectului, trebuie de aflat la Biroul permanent”, a răspuns parlamentarul.

Întrebat de ce se tergiversează examinarea proiectului de lege în plenul Parlamentului, Oazu Nantoi a spus: „Urmează să aibă loc consultări publice. Eu m-am întâlnit cu reprezentanții diferitor structuri comerciale care oferă servicii funerare, ei tot au niște opinii acolo. Deci, repet, detaliile tehnice – la Biroul permanent”.

Proiectul de lege privind crearea crematoriilor umane și incinerarea cadavrelor a fost elaborat de deputații PAS Oazu Nantoi și Maracela Nistor. Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament în aprilie 2023. Printre prevederile inițiativei legislative se numără numără reglementarea înființării și desființării crematoriilor umane, administrarea crematoriilor umane și procedura de incinerare.

***

Precizăm că, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova, în condițiile lipsei unui cadru de reglementare, nu există crematorii umane, iar cetățenii țării noastre utilizează în aceste scopuri crematoriile din Ucraina și România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul va verifica în ce condiții au fost eliberate invitațiile și vizele pentru talibani

Guvernul a dispus o anchetă și verificarea circumstanțelor în care au fost emise invitațiile și vizele de intrare pentru delegația Ministerului Agriculturii al Afganistanului, controlat de talibani. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că Republica Moldova nu recunoaște regimul taliban.

Republica Moldova respectă cu strictețe regimurile internaționale de sancțiuni și nu recunoaște guvernarea talibană din Afganistan. Guvernul a dispus o anchetă și verificarea circumstanțelor în care au fost emise invitația și vizele de intrare, după care va lua măsurile care se impun”, a scris Dumitru Ciorici pe Telegram.

Amintim că, pe 3 august, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat vizita unei delegații a Ministerului Afganistanului. Potrivit instituției, membrii delegației au primit vize de intrare în Republica Moldova, iar vizita a fost inițiată în urma unor discuții dintre producători agricoli locali și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii privind posibile exporturi cu caracter umanitar către Afganistan, țară care se confruntă cu o situație gravă de insecuritate alimentară.

MAE a precizat că membrii delegației nu figurează pe listele de sancțiuni internaționale și că autoritățile moldovenești nu vor avea întâlniri oficiale cu aceștia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: