De ce Ucraina a reluat exporturile de fier către regiunea transnistreană? Explicațiile ambasadorului Paun Rohovei

Ucraina nu are și nu va avea relații economice sau politice directe cu regiunea transnistreană, întrucât această zonă „nu este un subiect al dreptului internațional”. Toate operațiunile comerciale, inclusiv reluarea exporturilor de fier vechi, care implică întreprinderi din stânga Nistrului se desfășoară prin intermediul Republicii Moldova, deoarece firmele de acolo sunt înregistrate oficial la Chișinău. Declarațiile au fost făcute de ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul unui interviu acordat pentru NewsMaker.

„Ucraina nu are relații economice cu un teritoriu care nu este subiect al dreptului internațional. Stânga Nistrului, sau regiunea transnistreană, nu e recunoscută de nimeni. Noi nu avem relații nici politice, nici economice cu acest teritoriu”, a afirmat diplomatul.

Potrivit acestuia, întreprinderile din stânga Nistrului pot participa la comerțul internațional și exporta pe piețele europene doar pentru că sunt înregistrate în Republica Moldova.

„Acest lucru se întâmplă datorită faptului că sunt înregistrate la Chișinău. De aceea, când vorbim de relații economice, orice stat civilizat le are cu autoritățile recunoscute la nivel internațional – în cazul nostru, cu cele de la Chișinău”, a subliniat Rohovei.

În ceea ce privește comunicarea dintre Ucraina și Tiraspol, ambasadorul a explicat că aceasta are loc exclusiv în cadrul procesului oficial de reglementare a conflictului transnistrean, cunoscut ca formatul 5+2, unde Chișinăul și Tiraspolul sunt părți, iar Ucraina, OSCE și Rusia – intermediari, Statele Unite și Uniunea Europeană – observatori.

„La etapa actuală, acest format este practic nefuncțional, dar oferă un cadru juridic pentru dialog între toate părțile implicate. Ucraina are o comunicare într-o coordonare strictă cu Chișinăul și, în măsura necesarului, cu liderii din regiunea transnistreană”, a spus Rohovei.

Amintim că în vara acestui an, Ucraina a reluat exporturile de fier vechi către regiunea transnistreană, după o pauză de aproximativ un an. Potrivit datelor Serviciului Vamal al Ucrainei, citate de publicația Obozrevatel la 20 august, compania „D-Kamet” a reluat livrările de materie primă către Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița, în baza unui contract existent.

Deși în documentele de export țara de destinație este indicată ca fiind Republica Moldova, punctul final de livrare este stația de cale ferată Râbnița, situată pe teritoriul controlat de administrația de la Tiraspol. Presa ucraineană a remarcat că reluarea exporturilor are loc pe fundalul unui deficit strategic de fier vechi pe piața internă a Ucrainei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: