Андрей Мардарь / NewsMaker

De la 1 iulie se majorează vârsta de pensionare pentru femei și judecători

De la 1 iulie 2021, vârsta de pensionare a femeilor a crescut cu încă 6 luni, ajungând la 59 de ani și 6 luni. De asemenea, începând cu 1 iulie 2021, pentru judecători se stabilește vârsta de pensionare de 50 de ani și 6 luni, care va crește gradual până la 63 de ani.

Creșterea vârstei de pensionare a femeilor a început în 2017. Astfel, în fiecare an, vârsta de pensionare se majorează cu 6 luni. Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, creșterea vârstei de pensionare pentru femei va dura până în 2028, până la atingerea plafonului de 63 de ani. Reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Ele pot să se pensioneze cu 3 ani înainte de vârsta standard de pensionare.

Pentru bărbați, vârsta de pensionare nu se va schimba. Aceasta este de 63 de ani.

Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 32 de ani și va crește treptat până la 34 de ani. În acelaşi timp, bărbaţii, care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani.

De menționat, că atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei pensia pentru limita de vârstă se stabilește în condițiile unui stagiu minim de cotizare de cel puţin 15 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: