AI/NewsMaker

De la Doga, la Șor și mămăliga… care explodează. Ce monumente își doresc cititorii și redacția NM să vadă în Chișinău

În timp ce autoritățile dezbat soarta monumentelor sovietice, am întrebat cititorii NewsMaker: de ce monumente duce lipsă Chișinăul astăzi? Răspunsurile au fost extrem de variate – de la personalități clasice ale istoriei și culturii până la idei ironice sau cu totul neașteptate. Unii au propus imortalizarea unor compozitori, medici și eroi din povești, alții – corupția, prostia sau bunul-simț. Alții consideră, pe de altă parte, că orașul nu are nevoie de monumente, ci de drumuri bune și clădiri restaurate. Am adunat cele mai sugestive opinii ale cititorilor și le-am completat cu selecția redacției NewsMaker.

Pentru o lectură mai fluentă, comentariile au fost ușor prescurtate și editate. Pentru a vizualiza unele dintre idei am apelat la inteligența artificială.

AI/NewsMaker

@elenaelena4127
Pentru început, ar trebui să învățăm să le realizăm. Ceea ce există acum în oraș arată de parcă ar fi fost cioplit cu toporul. Sunt la ani-lumină distanță de nivelul monumentului lui Kotovski.

@GPG-70
Un monument al corupților. Se poate unul pentru toți, în centrul Chișinăului, sau mai mic, în fiecare localitate. Aici țara a excelat, în comparație cu alte domenii.

@calamarcalamarich576
Ajunge cu monumentele, sunt necesare drumuri bune în toată țara.

@ВладимирМолдавский-у7й
Păcală și Tândală, chiar în fața Parlamentului, ar fi perfect…

AI/NewsMaker

@Andrei2Andrei-c5n
În tot Chișinăul (pretură) există acum un singur sculptor „de curte”, fără nicio concurență, care se îmbogățește din fiecare comandă.

André Sutke
Un monument [ministrului culturii] Jardan, ca simbol al lipsei bunului-simț.

𝓙𝓤𝓛𝓩
Să se uite ce obiecte de artă se instalează în orașele europene. În capitală nu există aproape nimic modern – doar sovietic sau în același spirit. Sunt necesare instalații originale, neobișnuite, în stil contemporan, care să fie interesante pentru tineri și turiști.

Igor Colesnic

Medicilor adevărați ar trebui să li se ridice monumente, la fel și jurnaliștilor onești, judecătorilor și angajaților poliției.

omulfacelocul
Avem nevoie de mai multe monumente dedicate femeilor – de exemplu, pe Aleea Clasicilor s-ar putea găsi câteva locuri pentru scriitoare.

Panzer
Lipsesc monumentele cu adevărat unice sau, mai exact, anumite obiecte. De pildă, un arc de triumf.

Stas
Eu aș ridica un monument Maiei Sandu pentru contribuția la promovarea țării în lume, „ca să le explodeze fundurile vatanilor”.

AI/NewsMaker

Виктория Сили
În acest caz, lipsește un monument dedicat creierului.

Владимир Букарский
Lipsesc monumente pentru două persoane care au făcut pentru Moldova mai mult decât întreaga Alee a Clasicilor români – Leonid Ilici Brejnev și Ivan Ivanovici Bodiul.

Max
Bi-2, desigur.

Надежда Ротарь
Poate că, în loc de monumente noi, ar trebui puse în ordine monumentele de arhitectură, restaurată Filarmonica, făcut măcar ceva cu strada 31 August, demolat „Naționalul” abandonat, rezolvat cazul casei distruse de pe Viteazul. Asta în Chișinău. Și în alte orașe se vor găsi destinații unde pot fi direcționate fonduri pentru cultură.

R Y
Un monument dedicat diasporei, care a muncit mult peste hotare pentru a trimite bani în țară.

Денис Петров
În ceea ce privește istoria Moldovei, mi-ar plăcea să văd monumente dedicate lui Burebista și Decebal.

Dacă vorbim despre cultură și artă, atunci Maria Bieșu, Eugen Doga, Emil Loteanu, Ion Druță, Spiridon Vangheli și Mihai Volontir. Iar iubitorilor „lumii ruse”, bolșevicilor și șoviniștilor li se poate lăsa un singur monument – o valiză fără mâner la gara feroviară.

Criss Kf
Lăsați-l pe Kotovski… este singura statuie ecvestră. Oricum 90% dintre turiști pleacă la Tiraspol – chiar vreți ca în Chișinău să nu mai rămână deloc nimeni?

Ion Stefanita
…măcar să fie în stare să reabiliteze și să restaureze obiectele deja existente. Mă refer la fondul construit, patrimoniul cultural imobil, toate cele 810 obiecte, întrucât articolul 42 din Legea privind protejarea monumentelor, din păcate, rămâne doar pe hârtie, iar celelalte 80% se află într-o stare avansată de degradare.

Alex Pereverzev
Un monument pentru cumătri, fini și nănași.

AI/NewsMaker

Liusea Cebotaru
Un monument dedicat Unirii Basarabiei cu România. Un monument lui Eugen Doga pe strada pietonală. Un monument lui Guguță – pe aleea din Ciocana. Un monument caprei cu trei iezi – în Parcul Catedralei.

Евгений
Este nevoie de un monument pentru Alexandru Mațievski.
(militar ucrainean originar din Moldova, care a fost luat prizonier și împușcat pentru cuvintele „Slavă Ucrainei” – notă red.)

@YanRudnitskiy
Lipsește un monument al URSS-ului la cimitir.

Alexei
Mi-ar plăcea un monument kitschos și, în același timp, drăguț, dedicat unei pisici.

Elena Beliman
Aș crea monumente/murale cu imagini de pisici. Aș umple întregul oraș cu ele. Ar putea deveni o atracție turistică.

AI/NewsMaker

Egor Sadovnik

Desigur, un monument lui Eugen Doga…
Lui Spiridon Vangheli – cu poveștile lui am crescut cu toții, medicului Natalia Gheorghiu, primului președinte al Moldovei, Mircea Snegur, artistului născut și stabilit la Chișinău Petre Leșcenco, Sofiei Rotaru, ca locuitoare de onoare a Chișinăului…
Se poate adăuga și Karl Schmidt, care a condus orașul timp de 25 de ani și l-a modernizat.
Lui Emil Loteanu – regizor de film moldovean și sovietic, scenarist și poet, recunoscut la nivel mondial pentru filmele sale romantice și poetice, adesea dedicate culturii rome și folclorului moldovenesc.
Lui Dumitru Călărașu – originar din localitatea Otaci, raionul Ocnița, pilot de vânătoare, participant la cel de-Al Doilea Război Mondial și la Parada Victoriei din 24 iunie 1945.
Lui Simion Harhalup — pilot sovietic, originar din Moldova, care a realizat un act de eroism remarcabil în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

@m7mihai657
Suntem de acord cu demontarea monumentelor „sovietice” și instalarea unora noi: în memoria marelui compozitor Eugen Doga și a marelui patriot Ilie Ilașcu.

Carlson Lindgren
Lui Vlad Țepeș! Iar dacă vorbim serios – mi-ar plăcea să văd o sculptură tematică și interesantă pentru trecători a contelui Dracula.

andrey_prsncnk
Ridicați un monument lui Șor, lăsați „șoriștii” să-l transforme într-un loc sacru și să i se închine. Deși, dacă în interior nu va fi un bancomat care să ofere câte 500 de lei, îl vor vizita doar porumbeii.

AI/NewsMaker

Alegerea redacției NM

Iana Golovatiuc, jurnalistă NewsMaker

Un monument dedicat troleibuzului din Chișinău, pentru că este o adevărată legendă: fiecare are câte o poveste legată de el. S-ar putea identifica cel mai popular traseu din oraș și realiza un monument al troleibuzului care să-l reprezinte.

Olga Gnatcova, directoare de dezvoltare NewsMaker

Mi-aș dori ca, la Chișinău, să se vorbească mai des despre medici și despre cât de nerecunoscută este această muncă în condițiile noastre. Și despre asistente și asistenți medicali, desigur. De aceea – un monument dedicat medicilor și întregului personal medical care a lucrat în timpul pandemiei COVID. Unii dintre ei au murit, infectându-se de la pacienți – peste 100 de persoane.

Îmi mai vine în minte covorul moldovenesc tradițional cu trandafiri, marea mea dragoste. De exemplu, o sculptură a unei pânze zburătoare, din care cresc flori volumetrice, împletite cu ornamente naționale.

AI/NewsMaker

Stela Untila, redactor-șef NewsMaker

Monumentele nu ar trebui percepute doar într-un sens îngust. Cu tot respectul față de personalitățile remarcabile ale Republicii Moldova și nu numai, care au lăsat o amprentă în istoria țării, putem gândi mai larg. Putem vorbi și despre procese, fenomene și evenimente care ne-au format. De exemplu, „furtul miliardului” – un episod care ne-a adus (fără să vrem) notorietate mondială. Sunt convinsă că un artist ar putea reflecta un astfel de „fapt” în artă. Nu este vorba doar despre lucruri plăcute sau despre glorificare, ci și despre momente care ar trebui să ne amintească ce s-a întâmplat și cum să nu repetăm aceleași greșeli. Un monument poate fi nu doar un omagiu, ci și un avertisment, un instrument al memoriei colective și al reflecției critice asupra trecutului nostru.

Un alt simbol pe care mi-ar plăcea să-l văd în Moldova ar fi un monument dedicat mămăligii. Un monument care să ne amintească de unde am pornit: de cultura rurală, de bucătăria simplă, de supraviețuire… și de faptul că mămăliga, uneori, explodează. Despre faptul că lucrurile considerate moi, supuse și resemnate pot deveni imprevizibile atunci când presiunea ajunge prea mare.

AI/NewsMaker

Artiom Sarateanu, redactor de știri

Eugen Doga – pentru că valsul său a fost recunoscut chiar de UNESCO drept una dintre capodoperele secolului XX, iar Reagan a numit valsul său măreț. Îl consider un simbol al culturii noastre. Știu că aeroportul îi poartă deja numele, dar merită și un monument.

Îl adaug și pe Serghei Tarnovschi: un om care a câștigat mai multe campionate mondiale și europene și a obținut două medalii olimpice pentru Moldova. În țara noastră sportul este într-o stare tristă, iar el a făcut-o cunoscută în întreaga lume.

Elena Cobîlean, redactor

Mi-ar plăcea să văd mai multe monumente dedicate eroilor din basmele și legendele moldovenești/românești. Este mult mai bine decât orice figuri politice sau istorice.

Daria Slobodcikova, videojurnalist

Chișinăului chiar îi lipsesc monumentele. Dar nu cele mari și pompoase, ci cele mici și umane, care pur și simplu „trăiesc” în oraș. Să fie multe – aproape la fiecare intersecție. Ca privirea să se agațe de ele – chiar și atunci când te grăbești și te gândești la ale tale –  pentru că ceva în interior a făcut clic.

Se pare că ne-am obișnuit cu monumentele doar cu ocazii importante sau triste: festiv, serios, intangibil. Dar aș vrea să văd mai puțin patos și „oameni mari”, dar mai mulți eroi literari, folclor, personaje urbane. Ceva ce recunoști fără plăcuță. Cineva care ar putea trăi anume aici: în parc, la stație, lângă o fațadă cunoscută. Chișinăului îi lipsesc, în general, poveștile din spațiul public. Ca sculptura să se potrivească locului, nu să pară străină. Să transmită o stare – ironie, oboseală, căldură sau chiar furie. Ca fiecare loc să capete un caracter. Ca orașul să nu mai fie doar un traseu „acasă — muncă — magazin”. Ca într-o zi să mergi pe drumul obișnuit – și dintr-odată să observi ceva nou. Și să înțelegi: orașul vorbește cu tine. Chișinăului nu-i mai trebuie încă un „mare monument”. Are nevoie de sensuri mici, împrăștiate prin tot orașul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM cere verificarea achizițiilor de gaze pentru iarnă. Junghietu: Moldova nu va cumpăra gaz care finanțează războiul Rusiei

PSRM cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă, conduse de opoziție, care să verifice achizițiile de gaze efectuate de Energocom pentru sezonul rece 2026–2027. Socialiștii solicită publicarea contractelor și anunță că vor sesiza Procuratura Generală. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, respinge acuzațiile, pe care le califică drept „invenții și falsuri”. Oficialul susține că prețurile de pe piața internațională sunt principala cauză a scumpirii gazelor.

Solicitările socialiștilor au fost formulate de deputații Grigore Novac și Vladimir Odnostalco, pe 13 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă. Aceștia au cerut explicații privind volumele de gaze cumpărate, furnizorii și prețurile de achiziție și au anunțat că vor sesiza Procuratura Generală, după ce premierul Vasile Tofan a criticat, recent, în cadrul unei emisiuni TV, modul în care Moldova își face achiziții de gaze.

„Prețul ridicat al gazelor este costul pe care îl suportăm cu toții pentru greșelile guvernării, în timp ce cei de la putere câștigă de pe urma acestei situații, acționează sistematic și nici măcar nu își cer scuze”, a declarat socialistul Vladimir Odnostalco.

Socialiștii lansează „acuzații nesăbuite”? Reacția lui Junghietu

Într-o reacție amplă pe rețelele de socializare, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a acuzat socialiștii că răspândesc falsuri, deși a recunoscut că tariful la gaze este mare pentru familii și pentru economie. Oficialul a pus scumpirea pe seama crizei internaționale a prețurilor. Potrivit lui, din tariful de aproximativ 26 de lei pentru consumatori, 17,5 lei reprezintă costul gazului cumpărat de pe piață, care a crescut de peste două ori față de anul trecut.

Ministrul a precizat că autoritățile au căutat și continuă să caute contracte pe termen lung la preț fix. Potrivit lui, în condițiile creșterii prețurilor, majoritatea furnizorilor europeni preferă să vândă la bursă, iar contractele bilaterale folosesc, de asemenea, formule legate de indicele bursier TTF.

Junghietu a exclus, public, în reacția sa, achizițiile de gaze rusești. „Ca să anticipez următoarea propunere a socialiștilor, subliniez că Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a scris oficialul.

Ministrul a dat asigurări că autoritățile vor continua să caute soluții „realiste” pentru achiziții de gaz cât mai ieftin și cu contracte cât mai avantajoase.

În ceea ce privește crearea unei comisii de anchetă și sesizarea Procuraturii, ministrul a precizat că reprezentanții organelor de drept au fost incluși în comisiile de achiziție a gazelor. Potrivit lui, reprezentanții Energocom sunt deschiși să ofere instituțiilor competente toate informațiile necesare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: