gagauzinfo/imagine simbol

Deconectarea deliberată a consumatorilor de la rețelele electrice va fi sancționată. Ce amenzi sunt prevăzute

Deputații au susținut introducerea unor interdicții și sancționări pentru deconectarea deliberată a consumatorilor de la rețelele electrice. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală, astăzi, 22 aprilie. 

Proiectul prevede introducerea unor modificări la Codul Contravențional în vederea sancționării deconectării instalațiilor de utilizare ale consumatorilor de la rețeaua electrică, până la momentul expirării unui termen de înștiințare de 10 zile, calculat de la data recepționării preavizului de deconectare, expediat după neachitarea energiei electrice curente, emise și expediate către consumator, de către furnizorul de energie electrică.

Amenda va constitui de la 10 (500 lei) la 25 de unități convenționale (1250 de lei) aplicată persoanei fizice și de la 25 (1250 de lei) la 50 de unități convenționale (2500 de lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Amenda pentru persoanele juridice va constitui de la 50 (2500 de lei) la 100 de unități convenționale (5000 de lei).

Potrivit autorilor, prezentul proiect este necesar pentru susținerea consumatorilor de energie electrică afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Hîncești: un bărbat de 63 de ani a murit după ce ATV-ul său s-a răsturnat

Un bărbat de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în extravilanul satului Caracui, raionul Hîncești. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:10.

Potrivit IGP, bărbatul se afla la ghidonul unui ATV și ar fi pierdut controlul asupra acestuia. Preliminar, vehiculul a derapat și s-a răsturnat, iar bărbatul a decedat în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii din Hîncești investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: