Imagine simbol/președinte.md

Decrete semnate de Maia Sandu: insignă pentru participanții la parada din 27 august și medalie pentru 35 de ani ai SIS

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decrete prin care instituie o insignă comemorativă dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței și o medalie comemorativă dedicată celebrării a 35 de ani de la crearea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Ambele decrete au fost semnate pe 29 mai și publicate pe 5 iunie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Unul dintre decretele semnate de șefa statului prevede instituirea Insignei comemorative „Participant la parada militară, consacrată aniversării XXXV-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, 27 august 2026”. Același decret prevede înregistrarea insignei în Armorialul General al Republicii Moldova. Ministerul Apărării va asigura finanțarea confecționării insignei și a legitimațiilor aferente.

Potrivit documentului, insigna se va conferi participanților la parada militară, precum și persoanelor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a acestui eveniment. Insigna se va conferi prin ordinul ministrului Apărării, în baza listelor nominale aprobate de către conducătorii autorităților publice, efectivul cărora participă la paradă.

Aceasta este o insignă de piept monometalică, de aur. În mijlocul insignei este reprezentat frontal edificiul Președinției Republicii Moldova. În vârful edificiului este amplasat Drapelul de Stat al Republicii Moldova, având Stema de Stat a Republicii Moldova în întregime de aur. Pe fațadă este reprezentată, broșând Stema de Stat a Republicii Moldova, acvila și accesoriile acvilei fiind în întregime de aur. Pe bucla panglicii, cu cifre arabe, în arc de cerc, este incizată data „27.08.2026”.

Menționăm că, în contextul celor 35 de ani de independență ai Republicii Moldova, Guvernul a supus consultărilor publice un proiect privind aprobarea Programului național de acțiuni consacrate sărbătoririi aniversării. Programul include desfășurarea, pe 27 august, a unei parade militare, cu participarea efectivelor, tehnicii și orchestrelor militare.

Un alt decret semnat de șefa statului prevede instituirea Medaliei comemorative „35 de ani ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova”.

Potrivit decretului, aceasta se conferă ofițerilor de informații și securitate, angajaților civili, pensionarilor și veteranilor Serviciului, precum și altor persoane, inclusiv cetățeni străini, pentru servicii remarcabile aduse organelor securității statului și cu prilejul celebrării a 35 de ani de la crearea Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Menționăm că Serviciul de Informații și Securitate va marca 35 de ani de la creare pe 9 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: