27 august Ziua Independenței
Максим Андреев, NewsMaker

Depuneri de flori, paradă militară și concert. Guvernul a publicat programul festivităților de Ziua Independenței

Guvernul a publicat programul festivităților care vor fi organizate în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

08:30 – 09:00 – DEPUNERE DE FLORI – monumentul „Maica Îndurerată”

09:20 – 09:50 – DEPUNERE DE FLORI – monumentul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”

10:00 – 10:20 – „MOLDOVA SUVERANĂ” – FESTIVITATE de INAUGURARE a Sărbătorii Naţionale Ziua Independenței Republicii Moldova

10:00 – Ceremonial protocolar: COLANUL PREZIDENȚIAL – Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu

10:00 – 10:10 – UVERTURĂ muzical-plastică „SUVERANITATE” 

Orchestra PREZIDENȚIALĂ

Orchestra Națională Simfonică a CP „Tele-Radio Moldova”

Capela Corală „Doina”, Studioul muzical-coral „Lia – Ciocârlia”, Școala de muzică „Maria Bieșu” (40 violoniști)

Eugen DOGA (pian)

SOLIȘTI: BRIO SONORES; Cristi Aldea-TEODOROVICI&Simona SEVERIN

10:10 – 10:12 – Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița

10:12 – 10:13 – Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu – INAUGURAREA Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova 

10:13 – 10:15 – IMNUL REPUBLICII MOLDOVA

Orchestra Prezidențială, Orchestra Națională Simfonică a CP „Tele-Radio Moldova”, Capela Corală „Doina”, Studioul muzical-coral „Lia- Ciocârlia”;

SOLIȘTI: „Brio Sonores”, M. Bulicanu și C. Aldea-Teodorovici

10:15 – 10:20 – Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu  – mesaj-FELICITARE

10:25 – 10:45 – PARADA MILITARĂ

10:45 -10:55 – GÂNDURI PENTRU şi DESPRE Ţară…

10:55 – 12:45 – SPECTACOL „MOLDOVENII CÂND SE STRÂNG…”

participă: Orchestra de muzică populară a Fraților ADVAHOV;

SOLIȘTI: Zinaida JULEA, Mihai CIOBANU, Zinaida BOLBOCEANU, Surorile OSOIANU, Gabriel NEBUNU, „Catharsis”, Maria ILIUȚ & „Crenguță de Iederă”, Nicolae GRIBINCEA și „Plăieșii” și Ansamblul folcloric „Romanița”, Baletul Național „JOC”

13:00 – 13:30 – RECITAL – Cristofor Aldea-TEODOROVICI Orchestra

13:30 – 16:00 – CinePark

VIDEO: COLAJ DOCUMENTAR „MOLDOVA SUVERANĂ”

VIDEO: FILME scurt metraj – promovarea imaginii Republicii Moldova („Go on. Fruits from Moldova”, regizor, Viorel MARDARE)

TRANSMISIUNE TV – CONCERT tematic „MOLDOVĂ – TU EȘTI PATRIA MEA!”

participă: Orchestra Națională Simfonică și Corul Național de Cameră; Eugen DOGA, Iuire MAHOVICI și Anatol LAPICUS, Mariana BULICANU, Taisia CARAMAN, Adriana BABIN, Aliona TRIBOI, Cătălin JOSAN, Pașa PARFENI, Viorel BURLACU și BRIO SONORES

800 de militari din garnizoanele Bălți, Cahul și Chișinău și 420 de angajați ai subdiviziunilor MAI, dar și veterani ai conflictului armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, vor participa la paradă. Toți participanții trebuie să fie vaccinați. Este condiția impusă de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, în contextul creșterii cazurilor noi de coronavirus. Totodată, purtarea măștii de protecție și distanța socială sunt obligatorii.

Președintele României, Klaus Iohannis, cel al Ucrainei, Vladimir Zelenski, dar și șeful statului polonez, Andrzej Duda, vor participa, alături de șefa statului Maia Sandu, la festivitățile din Piața Marii Adunări Naționale.

Amintim că, în contextul pandemiei de coronavirus, autoritățile au recomandat ca evenimentele să fie încheiate mai devreme, decât în alți ani, fără concerte de amploare și focuri de artificii, întrucât suntem în pandemie, iar cazurile de coronavirus continuă să crească, de la o zi la altă. Joi, 475 de cazuri noi de coronoavirus, printre persoanele nevaccinate, au fost înregistrate în Moldova.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Dezvoltarea Chișinăului este o responsabilitate comună”. Sandu, Grosu și Tofan au felicitat chișinăuienii de Ziua Orașului

Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au transmis astăzi, 14 octombrie, mesaje de felicitare cu ocazia Hramului Chișinăului. Oficialii au vorbit despre dezvoltarea capitalei, îmbunătățirea infrastructurii și investițiile în educație, sănătate și drumuri.

Maia Sandu a menționat că, de-a lungul celor 590 de ani de istorie, Chișinăul a devenit locul în care generații de oameni și-au construit viețile. Șefa statului a subliniat că orașul trebuie dezvoltat astfel încât să ofere locuitorilor o calitate mai bună a vieții.

„Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă pentru a lăsa copiilor și nepoților noștri un Chișinău european – un oraș mai verde, cu transport public modern, străzi sigure și respect pentru pietoni”, a spus președinta.

Președinta a pledat pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru modernizarea capitalei, astfel încât aceasta să fie europeană nu doar prin denumire, ci și prin modul în care este administrată.

La rândul său, Igor Grosu a transmis felicitări locuitorilor capitalei și tuturor celor care sărbătoresc hramul localităților lor. Acesta a afirmat că oamenii își doresc drumuri mai bune, servicii de calitate și condiții decente de trai.

„S-au făcut pași înainte, dar mai avem mult de muncit”, a menționat președintele Parlamentului, care a evidențiat necesitatea consolidării administrațiilor publice locale pentru a transforma orașele și satele în locuri în care oamenii să dorească să rămână și să-și crească copiii.

În mesajul său, Vasile Tofan a amintit că a crescut în Chișinău și a urmărit transformarea orașului de-a lungul anilor. Premierul a descris capitala drept principalul motor al economiei Republicii Moldova și a prezentat investițiile planificate pentru anul 2026.

Potrivit lui Tofan, aproape cinci miliarde de lei sunt direcționate în acest an către Chișinău. Peste patru miliarde de lei sunt alocate școlilor, grădinițelor și altor instituții de învățământ, circa 370 de milioane de lei – infrastructurii rutiere, iar alte 290 de milioane de lei – curților, drumurilor de acces, canalizării și proiectelor din suburbii.

Totodată, investițiile în sănătate realizate în ultimii cinci ani au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, a precizat acesta. Printre instituțiile medicale care au beneficiat de finanțare se numără Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Republican.

Tofan a mai menționat proiecte precum centura capitalei, construcția de poduri și pasaje, creșe, modernizarea școlilor și dezvoltarea infrastructurii în suburbii.

„Chișinăul este administrat local, dar dezvoltarea lui este o responsabilitate comună. Când Chișinăul crește, crește și Moldova”, a conchis acesta.

Precizăm că astăzi, 14 octombrie, capitala țării noastre marchează 590 de ani de la prima atestare documentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: