novostipmr.com

Deputat PAS: Vitalii Ignatiev poate fi arestat, când va veni la Chișinău

Reprezentantul Tiraspolului responsabil de „afacerile externe” ale regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, „poate fi arestat, când va veni la Chișinău”. Este opinia deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi, confirmată pentru portalul rus Kommersant, într-o discuție despre noua lege, care prevede sancțiuni pentru separatism.

Pe 2 februarie 2023, deputații moldoveni au adoptat în lectura a II-a proiectul de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului. În acest sens, a fost modificat Codul penal, pentru combaterea riscurilor și amenințărilor, generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova.

Potrivit amendamentului, Codul Penal este completat cu o nouă componentă de infracțiune și anume sancțiuni cu privare de libertate de la 2 la 5 ani pentru „acțiuni săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni”.

În această formulă se încadrează, în principiu, orice funcționar din stânga Nistrului, începând cu „președintele” nerecunoscut Vadim Krassnoselski și cu șeful „MAE”-ului transnistrean, Vitalii Ignatiev. Deputatul PAS Oazu Nantoi a confirmat pentru Kommersant: „potrivit acestei legi, același Vitalii Ignatiev într-adevăr poate fi arestat, atunci când va veni la Chișinău”.

Pe de altă parte, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS Mihai Popșoi a fost mai puțin categoric și a remarcat că amendamentele respective ar putea face complica relațiile dintre părțile diferendului: „Nu suntem judecători și procurori ca să dăm interpretări. Legea pentru asta și este lege, ca judecătorii să o poată aplica la momentul necesar. Fiecare caz trebuie examinat în sistemul justiției. Există riscul că procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol va deveni mai dificil”, a declarat parlamentarul și a adăugat când negocierile dintre cele două părți au fost mereu dificile.

***

De menționat că noua lege nu a fost deocamdată promulgată de președinta țării Maia Sandu. În decembrie 2022, Tiraspolul a solicitat explicații din partea Chișinăului cu privire la proiectul de lege menționat. Ignatiev susținea că amendamentele elaborate de Chișinău la Codul Penal „ar putea avea un efect distrugător asupra întregului proces de negocieri”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: