Vaasile Grădinaru/parlament.md

Deputatul PAS Vasile Grădinaru și-ar dori să devină judecător: „Orice soldat visează să fie general”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Grădinaru, a declarat că și el își dorește să devină judecător. „Nu știu dacă apuc vreodată, dar îmi doresc în sinea mea”, a menționat parlamentarul, care are studii în drept. Precizarea a fost făcută în contextul numirii lui Ion Munteanu în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție și a demisiei acestuia din funcția de procuror general.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, Grădinaru a fost întrebat dacă s-a așteptat la demisia lui Ion Munteanu din funcția de procuror general. Menționăm că Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție, iar ulterior a demisionat de la șefia Procuraturii Generale.

„Vreau să vă spun că orice soldat visează să fie general și orice student de la facultatea de drept își dorește să devină judecător la Curtea Supremă de Justiție sau la Curtea Constituțională. Dacă sincer, și eu încă îmi mai doresc să devin judecător. Nu știu dacă apuc vreodată, dar îmi doresc în sinea mea. Probabil și domnul procuror general și-a dorit la fel. Este evident că acum, ținând cont că avem o reformă în care mai mulți judecători fie au plecat, fie nu au trecut evaluarea și respectiv au fost forțați să plece din sistem, s-au eliberat locuri, inclusiv la Curtea Supremă de Justiție și cred că domnul procuror general a decis să utilizeze această posibilitate și să devină judecător. Nu văd nicio problemă în asta. Este o chestie normală”, a comunicat deputatul PAS.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Chicu explică de ce a șters postarea în care a „mulțumit” Rusiei pentru dronele care au survolat Moldova

Deputatul „Alternativa” Ion Chicu susține că a șters postarea de pe Facebook în care se „mulțumea” Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova – mesaj ironic în rusă, conceput ca fiind din numele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – pentru că ar fi fost interpretată greșit. El a spus că cei mai mulți internauți ar fi citit traducerea automată a platformei, în care nu mai apărea partea care atribuia declarația formațiunii de guvernământ, și s-a înțeles că el ar fi recunoscător că drone rusești au încălcat spațiul aerian național. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Есть вопросы” de pe NewsMaker.

Am scris în rusă (postarea – n. r.), din numele PAS. Vă amintiți cum au împânzit țara în campania electorală cu aceste panouri galbene? Scriau ceva și semnau „PAS”. Exact așa am scris și eu. Ideea era că dronele rusești, toate aceste provocări, îi ajută pe cei de la PAS, deoarece ei își construiesc politica pe rusofobie. (…) Ulterior, peste câteva minute văd că vin reacții, mi-au fost trimise capturi de ecran. Se pare că majoritatea alor noștri nu cunosc limba rusă, iar dedesubt apare traducerea în limba română, deja fără mențiunea că a fost din numele PAS. Și reiese că Chicu se bucură de drone. Iar atunci când tu înțelegi că oamenii nu înțeleg și interpretează greșit, clar că ștergi. (…) Clar că PAS a folosit acest lucru”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 13 mai, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, intrând din direcția Ucrainei și traversând țara de la nord la sud, de la raionul Ocnița până în zona Giurgiulești. Spațiul aerian a fost temporar închis, iar Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare inadmisibilă a suveranității și integrității teritoriale” a Moldovei.

În acest context, Ion Chicu a publicat pe Facebook un mesaj cu textul: „Ne exprimăm recunoștința profundă Rusiei pentru încălcările frecvente ale spațiului nostru aerian de către Shahed-urile voastre. Faceți o treabă grozavă cu noi!”, semnat „/PAS/”. La scurt timp, însă, parlamentarul a șters publicația. Ulterior, el a declarat că postarea reprezenta o ironie la adresa PAS, nu o mulțumire reală adresată Rusiei.

Postarea a generat un val de reacții critice. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a condamnat mesajul în cadrul ședinței plenare din 14 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: