BNM
Игорь Чекан, NewsMaker

Detalii despre perchezițiile inițiate de CNA, la domiciliile unor angajați ai BNM. Patru dintre ei sunt cercetați penal

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat mai multe detalii despre perchezițiile efectuate pe 16 iulie la domiciliile unor angajați ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Astfel, patru angajați cu funcții de conducere din cadrul instituției sunt cercetați penal într-un dosar de abuz în serviciu. Potrivit CNA, funcționarii sunt bănuiți că ar fi încercat să ajute un grup de acționari ai unei bănci comerciale din Republica Moldova să preia controlul asupra entității bancare, cauzând daune în proporții deosebit de mari altor acționari.

CNA menționează că există bănuieli rezonabile că, în perioada anilor 2018-2019, persoane publice și cu funcție de demnitate publică din cadrul BNM, acționând în mod vădit pentru favorizarea unui grup de acționari ai Băncii de Finanțe și Comerț SA, care își dorea preluarea controlului asupra băncii vizate. Acestea ar fi ignorat informații cunoscute și au interpretat abuziv situațiile de fapt și de drept, creând condiții și pregătind acte cu informații denaturate. Acest fapt ar fi servit drept temei pentru emiterea abuzivă a hotărârii nr. 15 a Comitetului executiv BNM din 11 ianuarie 2019 cu privire la acțiunea concentrată a unor acționari ai Băncii de Finanțe și Comerț SA, urmată de suspendarea unor drepturi aferente calității de acționar și obligarea înstrăinării unor acțiuni, în termen de trei luni.

„Actele administrative menționate au adus atingere drepturilor de proprietate a mai multor acționari care, cumulativ, dețineau 35,15 % din acțiunile Băncii de Finanțe și Comerț SA, calificat de persoanele fizice și juridice de natură să producă un prejudiciu material în proporții deosebit de mari ce depășește suma de 123 de milioane de lei, dat fiind înstrăinarea forțată a acțiunilor, la un preț vădit diminuat prețului de piață”, se menționează într-un comunicat de presă al CNA.

Astăzi, CNA și procurorii anticorupție au operat acțiuni de urmărire penală în privința celor patru angajați ai BNM în vederea acumulării materialului probator în prezenta cauză penală. Funcționarii sunt cercetați în stare de libertate.

Banca Națională a Moldovei a venit cu o reacție prin care și-a exprimat profunda îngrijorare față de acțiunile procesuale de percheziții și a modului de instrumentare a unei cauze penale recent intentate împotriva unor angajați cu funcții-cheie. Într-un comunicat de presă al instituției se menționează că dosarul vizează o hotărâre a BNM luată în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Memorandumului cu FMI, în contextul procesului de reformare a sistemului bancar, desfășurat în ultimii aproape patru ani de Banca Națională. Scopul este de a asigura transparentizarea acționariatului, o guvernare corporativă sănătoasă în bănci și un cadru de reglementare necesar pentru afirmarea unui sector bancar stabil.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Ministrul Finanțelor, despre criticile la reforma fiscală: „Există un confort mai ales la cei cu agendă politică. Eu nu voi lăsa guvernul”

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că proiectul politicii fiscale pentru 2027 este „o reformă care place oricui să o critice” și că „există un confort foarte mare mai ales la cei care au o agendă politică”. Oficialul a declarat că nu va părăsi guvernul dacă valul de critici la adresa politicii fiscale va continua și vor fi voci care, în stradă sau în parlament, vor cere demisia sa, adăugând că „ar fi una” dacă i s-ar cere demisia din interiorul echipei. Declarațiile au fost făcute la Realitatea TV. Menționăm că, în legătură cu proiectul politicii bugetar-fiscale, deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a anunțat un protest pentru 28 iunie, susținut de mai multe partide, iar un partid parlamentar a inițiat o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor.

În timpul emisiunii, oficialul a fost întrebat la ce concluzie a ajuns Ministerul Finanțelor după valul de reacții critice privind proiectul politicii fiscale pentru 2027. „Principala concluzie este că înțelegem și acceptăm că sunt foarte multe lucruri care pot fi îmbunătățite, dar și să nu avem compromisuri pe partea de comunicare și consultare. (…) Cred că avem deja foarte multe îmbunătățiri urmare a acestor discuții”, a comunicat ministrul pe 26 iunie.

Gavriliță a adăugat că „această reformă este nevoie, în primul rând, pentru că noi trebuie să avem un cadru care să aducă mai multă responsabilitate fiscală, dar și să creeze un mediu mai prielnic pentru dezvoltarea economică”. „Este important și poate nu s-a clarificat destul: obiectivul nu este să fie impozitați mai mult sau să piardă puterea de cumpărare oamenii săraci sau chiar și familiile obișnuite. Mecanismul țintește, într-un final, ca să putem colecta mai mult acolo unde sunt venituri mari, cheltuieli mari. Iar pentru majoritatea familiilor obișnuite, eventuale creșteri de prețuri, trebuiesc compensate cu venituri suplimentare”, a menționat el.

Întrebat dacă reforma ar putea să se transforme într-o criză politică, în contextul în care adversari ai guvernării au anunțat că trebuie organizate proteste, ministrul a răspuns: „Cred că poate, pentru că e o reformă pe cât de dificil de explicat și de înțeles, pe atât de ușor de criticat. Observ că există un confort foarte mare la foarte multă lume, mai ales la cei care au o agendă politică. Avem și cazuri în care nu neapărat cu rea intenție, dar mai există și interpretări care de fapt nu corespund realității. E o reformă care place oricui să o critice”.

La întrebarea cum va reacționa dacă valul de critici la adresa politicii fiscale va continua și vor fi voci care, în stradă sau în parlament, vor cere demisia sa, oficialul a spus că dacă i se va cere demisia din partea echipei „ar fi una”. „Eu nu voi lăsa echipa și nu voi lăsa guvernul doar pentru că îmi este dificil. Vă dați seama, o asemenea reformă nu este simplă și sunt centrul atenției și sunt dintre cei mai discutați. (…) Eu voi fi membru al echipei și îmi voi face lucrul responsabil atât timp cât va fi nevoie și atât timp cât va fi dorința de a face aceste lucruri. Dacă nu, eu cu siguranță… Am avut o viață mult mai liniștită și eventual am să am o viață mult mai liniștită atunci când nu voi mai face acest lucru”, a conchis oficialul.

***

Recent, Ministerul Finanțelor a publicat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice. Despre principalele noutăți din versiunea inițială a documentului, NM scris AICI și AICI. NewsMaker a scris AICI principalele modificări pe care autoritățile sunt gata să le opereze în documentul aflat în consultări.

Pe 23 iunie, deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a chemat cetățenii Republicii Moldova la un protest împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care va avea loc pe 28 iunie, la ora 10:00, la Parlament, „pentru a spune „nu” politicilor care urmează să aducă dezastru și devastare economică în buzunare cetățenilor”. Partidul Socialiștilor a anunțat că susține protestul. Liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi a spus că se va alătura oricărui protest, menționând că nu-l interesează culoarea politică, dar să nu fie proteste finanțate din exterior sau de cei care vor să scape de închisoare. Între timp, și Partidul Social Democrat European, fostul PDM, și-a invitat membrii și simpatizanții la acțiunea de protest.

Mai amintim că, în legătură cu reforma fiscală, „Partidul Nostru” a anunțat pe 24 iunie inițierea unei moțiuni simple asupra activității ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, și a făcut apel către ceilalți deputați să semneze moțiunea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: