dcnews.ro

Diana Şoşoacă, cunoscută în special pentru mesaje pro-ruse, va candida la Președinția României

Diana Iovanovici-Şoşoacă, cunoscută în special pentru mesaje pro-ruse și care în urma alegerilor din 9 iunie a devenit europarlamentar din partea Partidului SOS România, va candida și la Președinția statului român. Candidatura acesteia a fost susținută „cu unanimitate de voturi” de reprezentanții partidului. 

Pe 24 iunie, comitetul naţional al Partidului S.O.S. România a decis „cu unanimitate de voturi candidatura preşedintelui partidului, Diana Iovanovici-Şoşoacă, la alegerile prezidenţiale din acest an”. Totodată, Comitetul Naţional al Partidului S.O.S. România a decis în unanimitate aderarea formaţiunii la Grupul „Suveraniștii” din Parlamentul European prin cei doi europarlamentari ai partidului.

g4media scrie că Șoșoacă este al doilea candidat desemnat oficial la Președinția română, după George Simion (AUR). Sursa mai scrie că Diana Şoşoacă a declarat că va sta câteva luni ca europarlamentar, până în decembrie, ca după care „o să ne ocupăm de altă poziţie”: „Venim la preşedinţie, da”. Potrivit euronews.ro, data alegerilor prezidențiale în România va fi stabilită săptămâna aceasta. S-ar planifica organizarea scrutinului în luna septembrie.

***

Diana Iovanovici-Șoșoacă este o avocată română, senatoare în legislatura 2020-2024, afiliată partidului S.O.S. România. Este cunoscută, în special, pentru mesajele sale pro-ruse și pentru că este invitată frecvent la evenimentele găzduite de ambasadorul Rusiei în România. „Opriți războiul, vesticilor!”, a scris ea pe o rețea de socializare, urmare a unei vizite la Ambasada rusă pentru a sărbători Ziua Națională a Rusiei alături de ambasadorul rus la București.

În martie 2023, senatoarea Diana Șoșoacă a cerut anexarea prin lege a teritoriilor din vechiul regat al României, care acum sunt în Ucraina. Drept reacție, la câteva zile după, Ucraina a anunțat că inițiază impunerea de sancțiuni împotriva senatoarei Diana Şoşoacă, ca „persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”. Șoșoacă a fost inclusă în baza de date ucraineană „Mirotvoreț”. Reprezentanții platformei online susțineau că Șoșoacă colaborează cu Serviciile speciale rusești. Ulterior, Șoșoacă a depus un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. Mai mult, senatoarea declara că România ar trebui să negocieze acest lucru la pachet cu anexarea teritoriilor din Ucraina. În octombrie 2023, Șoșoacă anunța că va face „spectacol” în Parlamentul României, cu ocazia discursului pe care președintele Ucrainei Vladimir Zelenski urma să-l susțină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Audieri în Parlament, după atacul cibernetic care a dus la furtul datelor a 750.000 de moldoveni. Carp: „Cel mai probabil vor fi cu ușile închise”

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică, condusă de deputatul PAS Lilian Carp, va organiza audieri cu ușile închise privind atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, în urma căruia au fost furate datele a circa 750 000 de moldoveni. Subiectul va fi discutat miercuri, 4 noiembrie, începând cu ora 09:00. Anunțul a fost făcut de Lilian Carp în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 29 octombrie.

„În cadrul Comisiei securitate, apărare națională și ordine publică am votat unanim privind audierile instituțiilor de stat privind acel incident cu atacurile cibernetice. Vor avea loc miercuri, ora 09:00. (…) Cel mai probabil vor fi ușile închise pentru că sunt date cu caracter personal. După aceea, vom face declarațiile”, a declarat Lilian Carp.

Amintim că, pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 28 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Tot pe 28 octombrie, instituția prezidențială a anunțat că președinta Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Național de Securitate pentru zilele următoare, în cadrul căreia va fi analizat atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale și măsurile de răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: