Andrei Mardari / NewsMaker

Din 1 octombrie 2021, venitul lunar minim garantat va constitui 1 196 lei

Pe 1 octombrie 2021, venitul lunar minim garantat va fi indexat cu 3,86% și va constitui 1196 lei. În cadrul ședinței din 22 septembrie, cabinetul de miniștri a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat.

Venitul minim garantat se utilizează la stabilirea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului a famililiilor defavorizate.  Prevederile se conțin în Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social aprobat astăzi de Guvern.

Conform datelor din Sistemul Informațional Automatizat ,,Asistență socială”, în primul semestru al anului 2021 numărul mediu al familiilor defavorizate beneficiare de ajutor social a constituit circa 52 950 de familii.

Mărimea medie a prestaţiei de ajutor social a constituit 1096 lei, iar după indexare va constitui 1138,5 lei (în creștere cu 42,5 lei).

Indexarea venitului lunar minim garantat pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2021 va necesita cheltuieli suplimentare din buget în sumă de 6,75 milioane lei. Mijloacele urmează să fie prevăzute la modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent.

***

Venitul lunar minim garantat se indexează în fiecare an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. La 1 aprilie, coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, iar la 1 octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabilește de către Guvern.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: