Andrei Mardari / NewsMaker

Directorii Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal vor fi numiți de către Guvern

Directorii Serviciului Fiscal de Stat (SFS) și Serviciului Vamal (SV) vor fi numiți de către Guvern, la propunerea ministrului finanțelor, prin conferirea statutului de demnitate publică. Până în prezent, directorii SFS și SV se numeau în funcție de către ministrul Finanțelor. 

Proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal, Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și a Legii cu privire la Serviciul Vamal a fost votat, pe 23 septembrie, în cea de-a doua lectură, finală.

Potrivit autorilor – un grup de deputați ai Fracțiunii ”PAS”, prin modificările propuse se urmărește realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Guvernului pe domeniul fiscal și vamal.

”Este nevoie de organizare și planificare strategică, elaborare și aprobare a documentelor de politici corespunzătoare și o colaborare bună a instituțiilor responsabile cu Guvernul”, subliniază deputații.

Legea intră în vigoare la data publicării în ”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rețeaua lui Șor, în atenția americanilor. SUA au impus sancțiuni împotriva A7 – „organizație criminală transnațională majoră”

SUA au impus sancțiuni împotriva unei companii rusești, creată de fugarul Ilan Șor cu sprijinul băncii ruse Promsviazbank, relatează Mediazona. La Departamentul Trezoreriei SUA, A7 este descrisă drept o „rețea bancară clandestină”, care are legături cu Rusia și este utilizată de Iran pentru a eluda sancțiunile, precum și drept „o organizație criminală transnațională majoră”.

De asemenea, Agenția pentru Combaterea Criminalității Financiare a interzis instituțiilor financiare din SUA să proceseze tranzacții care implică subagenții A7 și le-a cerut să raporteze activitățile suspecte asociate acestei rețele.

Potrivit autorităților americane, în perioada ianuarie 2025 – iunie 2026, prin rețeaua A7 au trecut peste 17 miliarde de dolari. Departamentul Trezoreriei SUA susține că aceasta a fost utilizată inclusiv de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și de infractori cibernetici.

În aprilie, „Proiect” a publicat o investigație în care se arăta că A7 are peste 20 de companii-paravan, însă doar trei dintre acestea se află sub sancțiuni, motiv pentru care băncile continuă să proceseze plățile rețelei. Potrivit jurnaliștilor, printre clienții A7 se numără cel puțin 25 de companii rusești aflate pe listele de sancțiuni ale UE și SUA. Cinci dintre acestea sunt implicate în producția sau furnizarea de drone de luptă pe care armata rusă le folosește în războiul din Ucraina.

Recent, o investigație a publicației Financial Times a arătat că rețeaua a transferat peste 6,9 miliarde de dolari prin sistemul bancar internațional, eludând sancțiunile. Schema funcționa printr-un lanț de companii-fantomă: acestea deschideau conturi la bănci din străinătate conectate la SWIFT, pentru a achita facturi externe în interesul importatorilor ruși. Mai mult de jumătate din toate fluxurile financiare identificate ajungeau, în cele din urmă, în China. În mai 2025, Marea Britanie a inclus A7 pe lista sancțiunilor. Jurnaliștii subliniază că amploarea reală a operațiunilor A7 ar putea fi semnificativ mai mare decât cele 6,9 miliarde de dolari, întrucât în jurnalele de date scurse au fost identificate alte aproximativ 17.500 de plăți, a căror valoare nu a putut fi stabilită.

O investigație realizată de The New York Times a arătat că, doar în primele patru luni ale anului 2025, rețeaua a efectuat tranzacții în valoare de 500 de milioane de dolari, dintre care aproximativ 100 de milioane de dolari au trecut prin bănci din Kârgâzstan. Rețeaua a fost folosită pentru eludarea sancțiunilor occidentale și pentru achiziționarea de componente destinate dronelor utilizate de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: