Sputnik.md

Discuții de 10 minute dintre președinta țării și fracțiunea PSRM. Primele declarații după ședință

Fracțiunea Partdului Socialiștilor (PSRM) pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, însă este dispusă să analizeze o eventuală candidatură la funcția de premier propusă de președinta țării. Declarația a fost făcută de către liderul fracțiunii parlamentare a PSRM Corneliu Furculiță, după consultările lansate de șefa statului.

Discuțiile dintre deputații PSRM și președinta țării, Maia Sandu, au durat doar circa 10 minute. La ieșirea din sala de ședințe, deputatul Corneliu Furculiță, însoțit de colegii săi, Radu Mudreac și Petru Burduja, a făcut declarații de presă. Acesta a menționat că fracțiunea Partdului Socialiștilor pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.

„În cazul în care Maia Sandu are o candidatură la funcția de premier, noi vom analiza această candidatură, vom vedea programul guvernului și decizia ne va aparține, dar suntem pentru alegeri anticipate”, a declarat Furculiță.

Întrebați de jurnaliști de ce discuțiile s-au încheiat atât de repede, deputatul Corneliu Furculiță a explicat că, la această etapă, nu au fost alte subiecte de discuție.

„Dacă doamne președinte nu mai are întrebări, noi am plecat. La această etapă, negocierile s-au finalizat”, a precizat parlamentarul PSRM.

***

Președinta țării, Maia Sandu, va desfășura pe 28 decembrie consultări cu deputații din parlamentul Republicii Moldova. În aceste momente, la președinție, au loc discuții cu fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Realitatea/imagine simbol

Focarul de salmonella de la hotelul de lux Radisson Blu: bilanțul persoanelor afectate a urcat la 59

Numărul persoanelor afectate de focarul de toxiinfecție alimentară izbucnit la hotelul de lux Radisson Blu Leogrand din Chișinău a crescut la 59, a anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 3 iulie. Potrivit sursei citate, la 13 dintre acestea a fost confirmată prezența bacteriei Salmonella. Opt pacienți rămân, în prezent, internați în spital.

Potrivit ANSP, dintre cele 59 de persoane care au prezentat simptome de boală după participarea la evenimentele organizate în perioada 22–26 iunie, 25 de cazuri au fost identificate în urma intervievării active realizate de specialiștii instituției.

Din totalul pacienților, 20 au avut nevoie de spitalizare, iar opt persoane rămân internate pentru îngrijiri medicale.

Până în prezent, analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella la 13 participanți.

ANSP anunță că probele prelevate de la personalul implicat în prepararea și manipularea bucatelor sunt negative. În același timp, probele din produsele alimentare utilizate, testele de salubritate, precum și restul probelor biologice colectate sunt în continuare în proces de investigare.

Agenția mai precizează că monitorizează permanent evoluția situației și informează că ancheta epidemiologică este în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii focarului și pentru identificarea exactă a sursei de contaminare.

***

Amintim, pe 30 iunie, portalul Diez a scris că mai multe persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, fiind suspecte de infecție cu Salmonella, după un eveniment desfășurat la hotelul Radisson Blu Leogrand. Detalii AICI.

Ministerul Sănătății anunța atunci că, în total, au fost afectate 36 de persoane, inclusiv un copil. În urma investigațiilor de laborator, la 30 iunie, infecția cu Salmonella Enteritidis a fost confirmată la 12 pacienți, iar celelalte probe biologice sunt în curs de examinare. Detalii AICI.

Printre persoanele care au prezentat simptome de intoxicație și au solicitat asistență medicală s-au numărat și câțiva reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care au participat la o recepție organizată de Ambasada Statului Israel. La eveniment a fost prezent și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care, potrivit MAE, „se simte bine”. La spital a ajuns și jurnalistul NewsMaker Denis Borșevici. Detalii AICI.

Reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand din Chișinău au declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că cooperează cu autoritățile din domeniul sănătății care desfășoară o anchetă. „Sănătatea și siguranța oaspeților noștri și a membrilor echipei rămân prioritatea noastră principală”, au adăugat aceștia. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: