rtr.md

Discuții la CMC: Cele cinci linii de microbuz anulate ar putea circula din nou, cel puțin temporar

Consilierul municipal din partea Partidului Unității Naționale (PUN), Corneliu Pântea, a venit cu un apel către Consiliul municipal Chișinău (CMC) și către primarul general Ion Ceban să inițieze consultări publice pe subiectul transportului în regim maxi-taxi. Alesul local a făcut apel către operatorii celor cinci rute de microbuz care și-au sistat activitatea să o reia, cel puțin până la finalizarea dezbaterilor pe acest subiect. Propunerea a fost enunțată în cadrul ședinței CMC din 5 martie.

La rândul său, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa a reacționat la apelul alesului local, spunând că transportatorii vor participa activ la aceste consultări publice.

„Reacționăm pozitiv la apelul d-lui Pîntea Corneliu de a restabili funcționalitatea rutelor municipale, care și-au întrerupt activitatea la data de 2 martie 2020, până vom găsi o soluție acceptabilă pentru călători și transportatori în cadrul negocierilor publice”, menționează Oleg Alexa într-un comunicat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto spune că rutele nr. 108, 178, 135 și 175 ar putea fi restabilite cel puțin parțial, începând cu ziua de luni, 9 martie, iar în privința rutei de microbuz nr. 129 nu poate fi luată deocamdată o decizie.

Amintim că, săptămâna trecută, autoritățile municipale au precizat că pe liniile 175 și 135 circulau câte un singur microbuz, iar pe linia 178 circulau 5 mașini. Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de Facebook că locuitorii cartierului Schinoasa din capitală nu au acces la niciun mijloc de transport în comun și sunt nevoiți să meargă și câte 3 kilometri pentru a ajunge la cele mai apropiate stații de așteptare. Asta după ce rutele 108 și 178 și-au sistat activitatea.

Amintim că cinci linii de microbuze din capitală și-au sistat activitatea începând de luni, 2 martie. Anterior, șoferii de microbuze au solicitat ca tariful pentru o călătorie să fie majorat de la 3 la 6 lei.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: