Maia Sandu

DOC Cele mai scumpe cadouri protocolare pe care le-a primit Maia Sandu. Cine i le-a dăruit și cât costă

Reprezentanții Președinției au publicat lista cadourilor protocolare primite de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în perioada aprilie-iunie 2022.

Cel mai scump cadou, a cărei valoare de piață constituie 2350 de lei, șefa statului l-a primit de la ministra Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein, Dominique Hasler, în cadrul unei întrevederi.

Ambasadorul Republicii Slovace în Republica Moldova, Pavol Ivan, i-a dăruit președintei Maia Sandu o farfurie din cristal tăiată manual. Cadoul, a cărei valoare estimativă se ridică la 2 200 lei, i-a fost acordat președintei în cadrul ceremoniei de acreditare a ambasadorilor.

Potrivit Președinției, în cel de-al doilea trimestru al anului 2022, șefa statului a primit, în total, 13 cadouri, cu o valoare totală estimată la 9855 lei.

Toate cadourile pe care președinta Maia Sandu le-a primit în perioada respectivă au fost trecute în proprietatea aparatului președintelui Republicii Moldova.

Mai jos puteți vedea lista cadourilor și costul estimat al acestora.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Etsy

Rusia: Cărțile renumite pentru copii, marcate cu avertismente privind „consumul ilegal de stupefiante”

Marile platforme digitale din Rusia au început să adauge avertismente privind pericolul drogurilor pe unele dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii, a remarcat publicația Verstka. Astfel de avertismente au fost afișate de LitRes, Ozon, editura AST și alte companii, notează publicația „Верстка”.

Mențiunea despre „consumul ilegal de stupefiante, substanțe psihotrope și analogii acestora” a apărut la volume precum:

  • Crocodilul Ghena și Cheburașka;
  • Vrăjitorul din Orașul de Smarald;
  • Bătrânul Hottabîci;
  • Cei trei purceluși;
  • Poveștile lui Kornei Ciukovski;
  • După voia știucii și alte povești;
  • Hobbitul sau Acolo și Înapoi;
  • Insula comorii;
  • Aventurile lui Tom Sawyer;
  • Peter Pan.

Reprezentanții LitRes au declarat pentru „Осторожно, новости” că avertismentele au fost aplicate din greșeală și că acestea au început deja să fie eliminate. „În majoritatea cazurilor, etichetele au fost adăugate automat, pe baza metadatelor transmise de deținătorii drepturilor de autor”, au explicat aceștia.

Precizăm că, pe 1 martie, în Rusia au intrat în vigoare modificările la legea privind interzicerea „propagandei drogurilor”. Noile prevederi interzic menționarea drogurilor în presă, cărți, muzică și filme fără un avertisment special. Acesta trebuie să însoțească toate operele publicate în Rusia după 1 august 1990.

În acest context, platformele rusești de cărți electronice au început să adauge astfel de avertismente inclusiv la operele scrise de Aleksandr Pușkin, Nikolai Gogol și Lev Tolstoi, scrie Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: