Facebook/Maia Sandu

DOC Cheltuielile Președinției pentru deplasările externe. Maia Sandu: „Am cheltuit cu 100 de mii mai puțin decât Igor Dodon”

Administrația Prezidențială a publicat informația privind deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către personalul Aparatului Președintelui Republicii Moldova în trimestrul IV al anului 2021. Potrivit documentului, cea mai scumpă a fost călătoria în Franța din luna noiembrie, în scopul participării la Forumul Păcii. Aceasta a costat aproape 27 mii de lei.

În ultima parte a anului 2021, șefa statului a avut doar trei deplasări oficiale, care au avut loc în perioada noiembrie-decembrie. Prima și cea mai scumpă dintre acestea, conform documentului, este cea din Franța, care a avut loc în perioada 11 – 13 noiembrie 2021. Maia Sandu a fost însoțită la Forumul Păcii de la Paris de către Cristina Gherasimov, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Cheltuielile pentru deplasare se ridică la suma totală de 26,8 mii lei (inclusiv diurnă – 4,3 mii lei, cazare – 9,3 mii lei, bilete avia – 13,2 mii lei).

A doua deplasare din această perioadă a avut loc în România, între 22 și 23 noiembrie 2021. Din delegație au făcut parte Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Sorina Ștefîrță, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvînt al președintelui, Alexandru Vdovicenco, specialist principal în Secția comunicare cu mass-media a Direcției comunicare și protocol a Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Cheltuielile aferente deplasării au fost acoperite din bugetul Aparatului Președintelui și au constituit 4,5 mii lei – cheltuieli pentru diurnă.

Ultima vizită oficială a președintei țării a avut loc în perioada 14 – 16 decembrie 2021, la Bruxelles, în scopul participării la lucrările Summit-ului Parteneriatului Estic. Șefa statului a fost însoțită de Cristina Gherasimov, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, iar cheltuielile pentru deplasare au constituit 8,2 mii lei (inclusiv, diurnă – 3,0 mii lei, bilete avia – 5,2 mii lei).

În cadrul unui interviu publicat pe 3 ianuarie, președinta țării Maia Sandu a menționat că, în pofida faptului că a avut timp de un an mai multe deplasări de serviciu decât predecesorul său, Igor Dodon, s-a reușit economisirea a circa 100 de mii de lei.

„Apropo, cheltuielile de anul ăsta sunt mai mici decât ce a cheltuit Igor Dodon în 2020 și decât am planificat. (…) Pentru deplasările în străinătate noi am cheltuit mai puțin cu 100 de mii decât Iogr Dodon în 2020. În situația în care noi am avut foarte multe rezultate pe politică externă în comparație cu președintele precedent”, a declarat Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, condamnați în Marea Britanei după 449 de furturi din locuințe

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română, au fost condamnați în Marea Britanie pentru o serie de furturi prin efracție. Aceștia ar fi comis 449 de spargeri în locuințe nou-construite, relatează ziarul Adevărul.

Faptele au fost comise în perioada ianuarie-octombrie 2025, în zece comitate, inclusiv în Hertfordshire. Gruparea acționa în special în cartiere rezidențiale noi, unde locuințele erau aproape finalizate sau urmau să fie predate proprietarilor.

În acest interval, cei patru bărbați ar fi spart 449 de locuințe, iar valoarea bunurilor furate depășește un milion de lire sterline.

Pe lângă pagubele materiale, spargerile au creat și probleme de siguranță. În unele cazuri, hoții au lăsat în urmă instalații deteriorate, cu țevi de gaz și apă tăiate sau expuse. Dezvoltatorii imobiliari au fost nevoiți să înlocuiască echipamentele furate și să repare locuințele înainte ca acestea să poată fi ocupate de noii proprietari.

Acțiunile lor au afectat dezvoltatori și cumpărători care așteptau cu nerăbdare să se mute în noile lor locuințe. În multe cazuri, au creat și riscuri serioase pentru siguranță, lăsând conducte de gaz și apă expuse”, a declarat ofițerul care a coordonat ancheta.

Indivizii și-au recunoscut vina și au fost condamnați la pedepse de patru ani și zece luni, patru ani și nouă luni, patru ani și două luni, respectiv trei ani și 11 luni de închisoare.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău au confirmat că persoanele condamnate au dublă cetățenie.

În urma verificărilor efectuate și a informațiilor recepționate de la autoritățile britanice, s-a confirmat că cele patru persoane vizate sunt cetățeni ai Republicii Moldova și dețin, totodată, cetățenie română”, a precizat MAE

Instituția a menționat că ambasada Republicii Moldova la Londra monitorizează cazul și menține legătura cu autoritățile britanice competente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: